Web Analytics
scris joi, 26.05.2022

Zece studenți de la Universitatea din Pitești fac practică la Consiliul Județean

10 studenți de la Universitatea Pitești, Facultatea de Administrație, din anul II, se află, în aceste zile, într-un stagiu de practică la Consiliul Județean Argeș.

Zece studenți de la Universitatea din Pitești fac practică la Consiliul Județean

Consiliul are semnat un acord de parteneriat cu Universitatea din Pitești, pentru stagiile de practică ale studenților Universității. Astfel, în această perioadă, studenții sunt în practică în cadrul compartimentelor de specialitate ale Consiliului. La final, tinerii vor fi familiarizați cu administrația publică județeană.

Grupul de tineri s-a întâlnit astăzi, 26 mai, cu vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu. Au fost discuții deschise despre administrația județeană, despre atribuțiile Consiliului Județean, dar și despre modul în care tinerii pot ajunge să lucreze în administrație.

Citește și: Renault vinde 60% din acțiunile Uzinei Dacia!

“În afară de acest parteneriat cu cele două universități, încercăm ca de la anul să inițiem un program de internship pe mai multe domenii. În general, tinerii care vin din zona aceasta administrativă își doresc să lucreze într-o instituție precum Consiliul Județean. Cred că această practică vă va fi de folos. De asemenea, vă îndemn să vă înscrieți în cât mai multe programe de pregătire. Dincolo de îmbinatul plăcutului cu utilul, din toate înveți câte ceva. Deci, vă îndemn să urmați cursuri și dincolo de curricula școlară. În plus, atunci când îți depui CV-ul este foarte important să ai ce trece în CV-ul acela.”, a declarat Adrian Bughiu, vicepreședinte C.J. Argeș.

Citește și:Tinerii în Arenă – Locul unde energia tinerilor și experiența antreprenorilor de top generează afaceri de succes

Ca și concluzie, studenții au spus că au învățat multe din această practică, dar și că și-au schimbat, în sens pozitiv, impresia despre funcționarul public. În locul scorțosului cu ochelarii pe nas din spatele unui ghișeu sau unui birou, care răspunde la întrebări doar cu “da” sau “nu”, au găsit persoane deschise, care i-au primit cu zâmbetul pe buze, au răspuns întrebărilor lor, le-au explicat atribuțiile C.J. Argeș, dar și atribuțiile fiecăruia în parte.

Studenții au participat și la o conferință de presă, iar pe 30 mai vor fi prezenți și la ședința de plen a Consiliului Județean.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...