# Marţi, 1 martie. Doamne, abia am ajuns la mijlocul „Triunghiului morţii” – Sf. Valentine’s Day, Mărţişorul şi Ziua Femeii! E un timp al depresiei, caracterizat prin alegerea de flori şi bomboane, maimuţoi de pluş şi inimioare, pantofi, bijuterii şi bilete la concertele lui Ştefan Bănică jr. E o vreme dulce şi roz, ca moartea. Prin instituţii, funcţionarele sînt bine-dispuse şi stau la cafele interminabile, braseriile răsună de clinchetul cerceilor (doamnele au ieşit să ia masa) iar cluburile de noapte i-au rechemat pe stripperi de prin Spania, unde puneau gresie şi faianţă. O adevărată dictatură stă să înceapă, fraţilor! Pe surse am aflat că ni se pregătesc cătuşe, de-alea cu blăniţă!
# Miercuri, 2 martie. Am descoperit pe net, la fel ca alte sute de mii de români, delicioasele desene animate cu Mo şi FOCA, roboţii româneşti ce discută într-un hangar părăsit. Dincolo de realizarea tehnică, serialul acesta bate detaşat orice se difuzează, acum, la televizor, sub titlul de „umor românesc”. „Divertis” e la diverse, „În puii mei” se poate duce în coteţ, „Mondenii” trebuie să ia lecţii de la cîţiva tineri din Cluj care fac această treabă extraordinară.
# Joi, 3 martie. Astăzi, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Argeş acordă premiile de excelenţă pentru scriitorii şi artiştii argeşeni care s-au distins în 2010. În sfîrşit, o bună ocazie de a face o bucurie unor oameni pe care societatea îi tratează cu atîta indiferenţă. O bună ocazie de a ne reaminti valorile esenţiale ale armoniei. O bună ocazie de a merge împotriva curentului general de vulgaritate şi nesimţire. Pentru că, vai!, sîntem departe de vremurile în care Platon îşi închipuia că muzicienii şi matematicienii se ocupă de educaţia regilor. Pentru că am pierdut de mult interesul pentru artă al unor Mecena renascentişti. Pentru că au dispărut pînă şi strategiile comuniste de „captatio benevolentiae”, înfăşurate în jurul intelectualilor. Sper să fi făcut o bună alegere – premiul pentru literatură merge către maestrul Marin Ioniţă, cel pentru muzică – la violonistul Virgil Iordache, companionul argeşean al lui Tudor Gheorghe, premiul pentru teatru se va acorda elegantului Jean Roxin iar pictorul Daniel Preduţ va primi recompensa pentru „Metafizica” sa. Vor mai fi premiaţi Ion Toader, pasionatul bibliotecar din Domneşti, şi inginerul Marcel Proca, patronul Tiparg, editura la care s-au publicat cele mai multe monografii argeşene. Sînt convins că, şi în acest an, vor exista discuţii – de veleitari şi invidioşi nu ducem lipsă! Păi nu m-am pomenit de dimineaţă la Direcţie cu mama unei poetese locale, care mi-a sugerat să găsesc urgent un premiu şi pentru fiica ei? Degeaba am explicat că premiile se acordă la propunerea uniunilor de creaţie, în cazul de faţă la propunerea Uniunii Scriitorilor, filiala Argeş! „Au ceva cu fata mea, e ăla… cum îl cheamă?… Doiman…Deman…Demon… care n-o suportă!”. Bun aşa! Dar nu numai confuzia valorilor face riscantă premierea creatorilor locali ci şi o mentalitate – cum să-i zic? – prost elitistă. Ea se manifestă mai ales în rîndul tinerilor care intră în cultură „pe uşa din faţă”, adică îşi formează gustul prin frecventarea geniilor şi se opresc la ele – citesc Platon şi Camus, îl idolatrizează pe Dali, ascultă Brahms. Şi atît. Restul nu mai contează. E un fel de iubire pentru statui. De fapt, e o formă de comoditate mentală. Şi de slăbiciune umană, în definitiv. Este mult mai uşor să-l admiri pe Eugen Ionescu, pe care nu l-ai cunoscut niciodată dar ai aflat că a avut Parisul la picioare, decît pe Marin Ioniţă, cu care te întîlneşti cînd se duce să-şi cumpere pîine! Un creator local, dincolo de handicapul circulaţiei restrînse a operei, te poate enerva într-o mie de feluri – prin înfăţişare, prin felul cum vorbeşte, prin faptul că ţi-a luat locul preferat la „Matteo”. Acestor tineri le-aş spune că pierd spectacolul diversităţii unei culturi, aşa cum pierde cel ce se plimbă printr-o grădină de margarete cu gîndul la trandafiri. O cultură este mai mult decît suma operelor unor genii. Munţii au nevoie de o temelie solidă, iar geniile au nevoie de un mediu cultural din care să se înalţe. De aceea, nu trebuie dispreţuită munca unor creatori locali, fie că sînt autori de monografii, de enciclopedii, de manuale. Scriitorii, artiştii, profesorii, chiar şi ziariştii unui loc, fără să fie geniali, asanează şi civilizează comunitatea locală, îi păstrează memoria şi valorile, îi educă copiii şi îi consolează bătrînii. Ceea ce, să recunoaştem, nu-i puţin lucru.
# Vineri, 4 martie. În urmă cu exact 34 de ani, Marele Cutremur lovea România, pe seară. Copil, mă uitam la televizor, parcă era un film bulgăresc, şi dintr-odată s-a auzit vuietul. Pămîntul urla. Tata m-a înşfăcat sub braţ şi, din trei paşi, am fost afară din casă, tocmai la timp ca să vedem cum se prăbuşeşte coşul. Dar grinzile au rezistat. A urmat o noapte lungă, petrecută pe-afară, cu zvonuri confuze şi cu urechea la „Europa liberă”. Comuniştii, în tîmpenia lor, au considerat că trebuie să oprească emisia radio şi TV. (Cristian Cocea)
0 Comentarii