Ce formidabilă senzaţie de bine am când văd oameni de calitate! Asta şi pentru că sunt rari, parcă din ce în ce mai rari, şi puţin vizibili, acoperiţi de haznaua de manelişti, de mitocani, de şmecheri şi de idioţi. Mi s-a întâmplat vinerea trecută, la mitingul pe care sindicatele l-au organizat în Piaţa „Vasile Milea” împotriva noului Cod al Muncii. Plictisit de retorica aproape isterică a liderilor sindicali şi de discursurile stridente şi goale, mare mi-a fost surpriza să aud, către sfârşitul acţiunii de protest, vorbele tăioase, dar sincere şi de bun simţ, ale unei tinere. O cheamă Iulia Pîrvan.
Nu a spus lucruri inedite. A vorbit despre răsturnarea scării de valori, despre agramaţii care au ajuns să ne conducă şi despre tinerii deştepţi şi educaţi care vor să li se ofere şansa să facă performanţă în ţara lor. M-a emoţionat, însă, acesta este cuvântul, modul impecabil în care s-a adresat. Coerent, fără sincope, dintr-o bucată, dar nu agresiv, scurt şi la obiect.
Credeţi-mă, nu exagerez, a fost realmente ca o revelaţie. Aştept de o bună bucată de vreme, de ani de zile, mulţi, nu puţini, ca cineva din tânăra generaţie, iertaţi-mi clişeul, a judeţului, a urbei, să aibă curajul să-şi asume public, tranşant şi onest, o opinie civică. Să şocheze în bine printr-o apariţie care să te determine să aplauzi din suflet, iar nu ipocrit sau din politeţe. Iulia Pîrvan a entuziasmat mulţimea, iar mulţimea a aplaudat-o pe bune.
Are 19 ani. Este elevă a prestigiosului colegiu naţional „Zinca Golescu”. La vârsta ei, mulţi, prea mulţi, îşi irosesc timpul în derizoriu. Am scris în repetate rânduri despre lipsa spiritului civic la tinerii de acum. Nu am făcut-o în semn de reproş. Pur şi simplu am constatat, dezamăgit că liceeni şi studenţii de astăzi, într-o Românie complet debusolată, prizonieră a nefirescului, nu sunt interesaţi de viaţa cetăţii, nu sunt interesaţi să devină o voce puternică, o forţă civică. Dar iată că există excepţii şi ce bine că există!
Îi admir curajul. Nu se număra printre cei care urmau să vorbească. Aflată pur şi simplu întâmplător în zonă la ora mitingului, le-a cerut organizatorilor permisiunea să spună câteva cuvinte. A urcat pe scenă şi, chiar dacă i-au tremurat serios genunchii de emoţie, după cum avea să mărturisească mai apoi, a impresionat pe toată lumea. Reţineţi: a fost pentru prima dată când a vorbit în faţa unei mulţimi de mii de oameni.
Nu-mi rămâne decât să o felicit. Îi felicit şi pe părinţii ei, pentru că au crescut un copil minunat, dar şi pe profesorii care au ştiut să o înveţe şi să o educe. Încă ceva. Tare aş vrea ca apariţia de săptămâna trecută să nu fie singulară. Sper ca Iulia să devină o prezenţă constantă şi importantă în viaţa publică, indiferent dacă va rămâne în Piteşti sau dacă viaţa o va duce în alte părţi ale ţării, cu atât mai mult în Bucureşti. Dacă o va face, sunt convins, sută la sută, că, în câţiva ani, despre Iulia Pîrvan vor auzi mulţi români.
Mihai Paul Codunas
0 Comentarii