Cei patru mii de membri, cu câţi se laudă PSD-ul în judeţul Argeş, nu prea mai dau semne că ar fi aceiaşi soldaţi disciplinaţi de pe vremea fostului preşedinte Constantin Nicolescu. Ba din contră, împărţiţi în haite cu mai multe căpetenii, se asmut unii împotriva altora, după cum sunt interesele şefilor. Cristian Gentea, președinte PSD Pitești și consilier local, a fost potrivnic numirii lui Mihai Oprescu ca prefect. Gentea, un bugetar ajuns multi-multi-multi miliardar în ultimii ani, a făcut chiar scandal în şedința județeană a PSD Argeș, reproșând conducerii partidului că nu a luat poziție împotriva numirii lui Oprescu în funcția de prefect al județului. El le-a mai reproșat celorlalți colegi din conducere și că această candidatură a lui Mihai Oprescu n-ar fi fost discutată, așa cum e firesc, în Biroul Permanent Județean. Aceasta nu a fost însă singura nemulțumire a veșnic nemulțumitului Gentea. Președintele PSD Pitești a măturat pe jos la conferința municipală de la teatrul Davila şi cu avocata Gabriela Zoană, cum că aceasta nu vine la ședințele Consiliului Local Pitești și nu își face datoria politică în partid. A dat exemplu celebra ședință cu autobuzele Publitrans, când o hotărâre crucială a primarului Pendiuc a fost cât pe ce să nu treacă pentru că avocata Zoană, în loc să vină și să voteze, a preferat să plece în delegație la Timișoara. Cert e că între liderul PSD Pitești și cel puțin doi dintre lupii tineri și foarte influenți din partid, ne referim la prefectul Oprescu și la avocata Zoană, care nu e nici ea de colea, ci director adjunct al ORC la nivel național, s-a instalat dihonia. Și mai sunt și alții în afară de cei doi, la fel de influenți, prestatori în… servicii și dornici în a vărsa sângele politic și tot mai colorat de afaceri al lui Cristian Gentea. Din informațiile noastre, șefului de la PSD Pitești i se pregătește ceva. Asta că tot îi stă lui gândul numai la audituri cu multe zerouri în coadă.
(ELECTRO-CUTARE)
articol scris joi, 31 iulie 2014
Şefului de la PSD Piteşti i se pregăteşte ceva. Dihonia cu lupii tineri i-ar putea fi fatală lui Cristian Gentea

Distribuie!
Mihai Coteț: „PSD și AUR nu ne lasă să uităm”
PSD și AUR nu ne lasă să uităm că formează o alianță în Parlament. Și e foarte bine că nu […] Citește!
Alina Gorghiu şi senatoarea Nicoleta Pauliuc, înlocuite din delegaţia permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO, la propunerea grupurilor parlamentare PNL
Plenul Senatului şi Camerei Deputaţilor a decis, marţi, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc şi Alina Gorghiu din Delegaţia permanentă la […] Citește!
Reactorul 2 de la Cernavodă ar reporni mâine, după ce Reactorul 1 a fost pornit şi s-a oprit din nou imediat
Unitatea 2 a CNE Cernavoda va fi sincronizată la Sistemul Energetic Național (SEN) mâine, 11 noiembrie 2026, urmând să atingă […] Citește!
România se pregătește pentru o iarnă complicată. Ministrul Energiei anunță noi scheme de sprijin: ajutoare pentru populație și firme
România se pregătește pentru o iarnă dificilă, iar autoritățile caută soluții pentru a asigura alimentarea cu energie și pentru a […] Citește!
Bogdan Velcescu (deputat AUR): „Nicușor Dan, pasagerul-succesor al lui Iohannis: zboruri de lux, rezultate diplomatice zero pentru România”
Bogdan Velcescu, deputat AUR de Argeș, critică costul deplasării președintelui Nicușor Dan la Adunarea Generală a ONU de la New […] Citește!
Dosarul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon ajunge în instanță. Șase cadre medicale, trimise în judecată
Patru medici și două asistente medicale de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” din București au fost trimiși în […] Citește!
Învățătoare, condamnată la 1 an și 9 luni de închisoare după ce a bătut un elev
Învățătoare condamnată, mai rar. Judecătoria Medgidia a pronunțat, marți, 10 noiembrie 2026, sentința în dosarul învățătoarei acuzate că a agresat […] Citește!
Grupul Caroli Foods Pitești, vizitat de conducerea Consiliului Județean
Marți, 10 noiembrie, conducerea Consiliului Județean Argeș (președintele Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și administratorul public Cristian Puiu) a […] Citește!
Pitești. Se fac angajări la Colegiul „Alexandru Odobescu”
Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante și pe perioadă nedeterminată. „Odobescu” angajează […] Citește!
Argeș. O mașină a luat foc în Pitești
Marți, 10 noiembrie 2026, a izbucnit un incendiu la un autoturism, pe Bulevardul Eroilor; un echipaj de pompieri din cadrul […] Citește!
Pitești. Lucrările de reabilitare a Pasajului Scărilor nr. 2 din cartierul Războieni au fost finalizate
Marți, 10 noiembrie 2026, s-a efectuat recepția la terminarea pasajului scărilor nr. 2 din cartierul Războieni. Intervenția a avut ca […] Citește!
Reținut la Pitești pentru mai multe infracțiuni rutiere
În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au oprit în […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!
Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean
Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!
Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil
Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!
Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung
După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!



























0 Comentarii