Web Analytics
scris joi, 05.05.2022

Lecții de prim ajutor, predate în trei unități școlare din Pitești

Elevii din trei unități de învățământ din Pitești au învățat cum să acorde primul ajutor calificat de la un instructor ISU și doi voluntari. Lecțiile au fost predate în cadrul proiectului educațional “Alternative la violență – TU ALEGI!”, al CJRAE în parteneriat cu alte instituții ale M.A.I. din județ, la școala „Mihai Eminescu” și liceele „Astra” și „Dacia”.

Lecții de prim ajutor, predate în trei unități școlare din Pitești

„Andrei, instructor formator în cadrul ISU Argeș, alături de doi voluntari din cadrul programului „Salvator din pasiune”, Andreea și Gabriel, le-au prezentat elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Pitești, Liceului Tehnologic „Astra” Pitești și Liceului Tehnologic „Dacia” Pitești cum trebuie să procedeze în cazul apariției unei situații de urgență cu posibile victime ale violenței atât în școli, cât și în afara acestora, explicându-le pașii de urmat în cazul acordării primului ajutor calificat și apelarea echipajelor specializate prin numărul unic de urgență 112.

Citește și O echipă de elevi din Piteşti – premiu important la Campionatul mondial de robotică din Houston

Câteva noțiuni de bază ale primului ajutor calificat au fost însușite cu succes de către elevi și alături de jandarmi, polițiști și personal al CJRAE Argeș. Sperăm într-un mediu cât mai sigur în rândul tinerilor”, a transmis ISU Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită