E vorba de trilogia ”Egregora: Comoara pierdută”, în regia lui Andrei Chiriac, un cineast cu origini argeșene
Modelul hollywoodian din „Urzeala Tronurilor” sau „Stăpânul inelelor” l-a inspirat pe regizorul Andrei Chiriac să filmeze trilogia „Egregora: Comoara pierdută”, un film plin de aventură și mister. Pentru că vrea să includă în film toate locurile cu rezonanță și pentru că are origini argeșene, Andrei Chiriac filmează secvențe din trilogie și în Argeș. Pe 11 și 12 mai vor avea loc filmări la Corbeni.
Egregora este călătoria a nouă orfani care pornesc într-o aventură spectaculoasă pentru a găsi comoara pierdută a regelui Decebal. Este vorba despre aurul negăsit de romani acum 2.000 de ani, atunci când au cucerit o parte din Dacia. Comoara reprezintă un secret care, dacă ar fi spus, s-ar schimba multe în țara noastră”, spune regizorul Andrei Chiriac.
Filmări la Cetatea Poienari
În călătoria lor, cei nouă copii au parte de întâlniri cu personaje pozitive sau malefice. Unul dintre ele fiind chiar Vlad Țepeș, motiv pentru care Andrei Chiriac a ales ca loc de filmare pentru secvența în care domnitorul are rol principal, Cetatea Poienari.
”Ne legăm și de Corbeni și de Poienari, de Cetatea Poienari mai exact, cea a lui Vlad Țepeș. Vlad Țepeș este unul dintre personajele importante ale filmului nostru. Este personaj principal într-o singură secvență, iar Cetatea Poienari ne ajută mult în privința asta. Aproape că finalizăm primul episod și mai am doar o parte pe care am ales să o filmez acolo, pe lângă Corbeni. Sunt niște platouri foarte frumoase, unde se văd munții, şi mi-a plăcut. M-am înțeles foarte bine și cu domnul primar Dinică. Am trecut cândva pe acolo, prin Corbeni, ne-am intersectat întâmplător, iar el a rezonat cu proiectul. Pe 11 și 12 mai urmează să filmăm la Corbeni”, spune regizorul trilogiei.
Citește și Filmările pentru „Survivorman” au adus venituri de 14.000 de lei Serviciului Salvamont Argeş
„Mă trage viața spre acest județ”
Odată cu realizarea filmului, Andrei Chiriac vrea să ofere publicului și peisajele spectaculoase ale României. A filmat la Șirnea – Brașov, Sighișoara, Castelul Corvinilor sau Bâlea Lac. Tot Andrei ne-a spus că Argeșul îi oferă un motiv un plus pentru care a ales ca județul să fie gazdă a filmărilor: „Viața mă trage spre acest județ. Bunicul meu e din Curtea de Argeș, deci am sânge de argeșean în mine cumva”.
„Am filmat printr-o mulţime de locuri din România. Aici (la Corbeni, n.red.) putem filma doar o mică secvență. În Argeș am filmat în locuri frumoase: Nămăiești, Domnești, la Corbii de Piatră, o parte pe Transfăgărășan, partea care aparține județului Argeș. Acum este a patra oară când filmăm aici, spre deosebire de alte județe din țară. Sunt zone spectaculoase. Urmează să mergem spre Vâlcea, să filmăm și acolo. Argeșul mi-a atras atenția prin istorie. Județul e la loc de cinste”, a concluzionat regizorul Andrei Chiriac.
0 Comentarii