Web Analytics
scris miercuri, 27.04.2022

Pensionată forţat de Emanuel Soare, Sonia Constantinescu a câştigat definitiv procesul cu Instituţia Prefectului

Acum, instituția trebuie să îi plătească toate drepturile salariale din 2020 și până acum

Prefectura Argeș a pierdut definitiv luni, 18 aprilie, la Curtea de Apel Pitești, recursul formulat împotriva hotărârii Tribunalului Argeș care o reintegra pe Sonia Constantinescu pe postul de pe care o pensionase forțat. Consilieră cu grad profesional superior la ”Compartimentul servicii deconcentrate, situații de urgență”, aceasta a fost pensionată în 2020, prin ordin al prefectului Emanuel Soare. Anul trecut, Tribunalul Argeș a dispus anularea ordinului și reintegrarea consilierei pe postul deținut anterior. De asemenea, Instituția Prefectului Argeș trebuie să îi plătească Soniei Constantinescu salariile pe care le-ar fi încasat din aprilie 2020 și până la data reintegrării efective, respectiv cuantumul salariilor indexate, majorate, recalculate și celelalte drepturi, la care se adaugă dobânda legală, plus cheltuieli de judecată în valoare de 1.500 lei.

Pensionată forţat de Emanuel Soare, Sonia Constantinescu a câştigat definitiv procesul cu Instituţia Prefectului

Citește și Prefectul Soare a dat-o afară, instanţa a dispus reangajarea ei

Citește și Funcţionara care a lucrat cu 16 prefecţi de Argeş le-a făcut portrete incendiare

Distribuie!

3 Comentarii

  1. Da sa vedem dacă și în alte spete ale cj și instituțiile pe care le are în subordine și au făcut abuzuri dând angajații afara și lăsându-i pe drumuri cu dovezi de abuzuri clare depuse la dosar se va proceda la fel ca în cazul doamnei de la prefectura fata de polițist fost

    Răspuns
    • Da, sunt și în alte instituții publice (ex.CJ Argeș).

      Răspuns
    • Dosar nr.24420/3/2019 Tribunalul București

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită