Web Analytics

Funcţionara care a lucrat cu 16 prefecţi de Argeş le-a făcut portrete incendiare

de | 21.08.2020 10:33 | Politica si Administratie

# Sonia Constantinescu a fost șef serviciu în cadrul Instituției Prefectului vreme de 26 de ani, până anul acesta, când a pensionat-o liberalul Emanuel Soare
Cu 26 de ani de activitate și 16 prefecți schimbați, coordonatoarea Direcției Deconcentrate din Prefectura Argeș, Sonia Constantinescu, a fost scoasă la pensie, anul acesta, de prefectul Emanuel Soare. Sonia s-a angajat la prefectură în 1994, pe timpul lui Vasile Nițu, succesorul lui Nicolae Olteanu, primul prefect de după Revoluție. Fiecare perioadă cu caracteristicile ei, fiecare prefect cu hachițele lui. Ce părere are despre fiecare dintre ei cea care a fost un pion important într-o direcție care a asigurat, mereu, interfața dintre Guvern și teritoriu, am încercat să aflăm chiar de la doamna Constantinescu.

„Țuțu venea și ne număra prin birouri (…) Nicolescu era… mai cu pământurile. Cârstoiu știa administrație, dar era cam șulfă…”

„Profesional vorbind, Marcel Proca mi-a plăcut. Venea din mediul privat și era foarte aplicat. Deși nu știa la început administrație, s-a documentat și știa cam ce face fiecare și ce ar trebui să facă fiecare funcționar. Constantin Tămagă iarăși mi-a mai plăcut. Tămagă avea un spirit managerial foarte bun. Știa să organizeze, avea prestanță, știa să se impună, fusese și director de Direcție Agricolă ani buni. Nicolescu era așa… mai cu pământurile. Și Nițu la fel, pentru că, atunci când m-am angajat eu la Prefectură, în 1994, era perioada în care se lucra mult pe fondul funciar. Și chiar dacă nu am lucrat eu pe fondul funciar, știu că se muncea foarte mult în acea perioadă. Aurel Teodorescu, zis Țuțu, îmi spunea: «Doamna Sonia, duceți-vă dumneavoastră la conferința de presă, că sunteți mai gătită!» Nu avea personalitate, era manevrat. Venea și ne număra prin birouri. Ne dădea pauză 10 minute și venea să ne controleze. Ne zicea: «Lăsați pixul jos și stați să vă reculegeți». A fost o perioadă hilară. Gogu Davidescu era foarte bun profesional, ca și Ion Cârstoiu. Cârstoiu știa administrație, dar era cam șulfă…”.
Sonia nu îl cruţă nici pe un alt prefect liberal, al cărui nume este legat de împroprietăririle în Pădurea Trivale: „Iani Popa era dezinteresat de activitatea din Prefectură, era cu pădurile, cu combinații cu partidul… De fapt, pe unii nu i-a interesat activitatea în sine a prefecturii, au venit cu alte scopuri, puțini au fost interesați.”

„Cristi Soare era cam agitat de fel…”

Despre fostul prefect liberal Cristian Soare, Sonia Constantinescu spune că era cam agitat de fel, dar implicat în rezolvarea problemelor județului. Nici pesedistul Mihai Oprescu n-a fost rău, deși era un caracter mult mai închis în sine. De asemenea, colaborarea cu Emilian Dragnea o apreciază Sonia ca fiind bună, acesta fiind deschis comunicării interumane cu funcționarii.

La prefectul Emanuel Soare nu mai intrau în birou decât băieții de la Cancelarie. Nu a fost niciun fel de colaborare

Probabil cea mai grea perioadă din istoria Argeșului a venit după declararea pandemiei de Coronavirus. Am întrebat-o pe Sonia Constantinescu ce s-a întâmplat în Prefectură atunci când a început pandemia. „Nu s-au mai făcut comisii de control, era ciudat în condițiile în care eu coordonam un serviciu care asigura comunicarea cu DSP, cu spitale, ăsta era obiectul nostru de activitate. La noul prefect, Emanuel Soare, nu mai intra nimeni altcineva în birou. Doar băieții de la Cancelarie. Nu l-a mai interesat activitatea Prefecturii în ansamblul ei. Asta în condițiile în care prefectul conduce serviciile publice deconcentrate, iar eu aveam rolul de coordonator, la mine ajungeau toate informațiile, stabilirea măsurilor, planificarea controalelor…că se cerea mereu de la Guvern să se facă controale, deci eram un pion important în acest angrenaj. De asemenea, Comitetul pentru Situații de Urgență era tot în acest compartiment. Practic, noi eram interfața dintre Guvern și teritoriu. Ni se trimiteau, înainte, tot timpul circulare de la Guvern, de la ministere. Acum nu ne mai cerea nimeni nimic. Ca să faci o analiză, o evaluare, trebuie date din județ. Noi culegeam datele, colaboram cu deconcentratele, cu primăriile. Asta, înainte. După venirea prefectului Emanuel Soare nu s-a mai comunicat deloc cu nimeni din cadrul Prefecturii, nu se mai făcea nimic. Deci, mi s-a părut ciudat ce s-a întâmplat.”

”A fost chiar mai slab și decât țărănistul Aurel Teodorescu. Țuțu măcar era mai preocupat”

După care Sonia Constantinescu pune un diagnostic în legătură cu ultimul prefect cu care a lucrat, liberalul Emanuel Soare. Culmea, ea fiind o persoană cu convingeri de dreapta: ”Nu a fost niciun fel de colaborare în timpul prefectului Emanuel Soare. Îmi amintesc momentul când am făcut programul pentru Argeș, pentru anul ăsta, în baza programului de guvernare, potrivit legii. M-am dus la prefect, să i-l arăt, lucru pe care l-am făcut de ani buni. Nu s-a uitat decât la formă. I-a plăcut prima pagină, era o fotografie cu Prefectura. Pe urmă s-a legat că în programul ăsta e o parte scrisă și o parte cu tabel, cu responsabilități și s-a legat că nu apărea pe fiecare pagină capul de tabel. Adevărul este că m-am bucurat când am auzit că vine Emanuel Soare prefect. Era din mediul universitar, avea deschidere… am gândit. Dar a fost o mare dezamăgire. După părerea mea, a fost chiar mai slab și decât țărănistul Aurel Teodorescu. Țuțu măcar era mai preocupat”.
Cam așa și-a încheiat funcționara, care a lucrat cu 16 prefecți, scurta caracterizare a celor care, vremelnic, au condus județul Argeș.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Prefectii trec, femeia de serviciu ramane!