Web Analytics
scris joi, 21.04.2022

Pastila de frumos. Simfonia Lalelelor – un nou început – în prospeţimea naturii

Cu toate greutățile, sper ca ineditul schimbării locației, în acest an, prin aducerea în Lunca Argeșului a Simfoniei Lalelelor, să fie de bun augur, iar prin începutul creării unei infrastructuri pretabile acestui gen de evenimente să fie continuat și dezvoltat de edilii pe care îi are Piteștiul, sprijiniți de un Consiliu Dirigent de profesioniști, care să-i continuie calea gândită la începuturi și să o poarte din ce în ce mai mult spre înălțimi, păstrându-i spre veșnicie numele de Simfonie.

Pastila de frumos. Simfonia Lalelelor – un nou început – în prospeţimea naturii

Deși Institutul de la Mărăcineni, coautor la originea Simfoniei Lalelelor alături de Primăria Pitești, nu a fost inclus de ani buni între organizatori, a ținut să se alăture totuși, găzduindu-l pe domnul Frank Timmerman, donatorul olandez al Tulipei Pitești, pentru câteva ore, la un schimb de opinii, în câmpurile experimentale, cu dr. Mihai Coman, directorul Institutului. Poate chiar pentru o viitoare colaborare. Cine este dl. Frank? Fondatorul unei companii „Floriate”, a 6-a generație dintr-o familie care de secole se ocupă cu horticultura, creând noi sortimente, înmulțindu-le și valorificându-le apoi pe piața mondială. Om modest, onest, un adevărat erudit legat de glie – pornind chiar de la „cu mâinile în pământ” – mai puțin prieten cu discursul „la catedră”, cum se cam întâmplă pe la noi.

Citește și Pastila de frumos. „Expoziţia Naţională Horticolă Permanentă” (I)

În sfârșit, în natură, așa cum a fost concepută încă de la prima ediție, din 1978, când și-a revendicat o locație corespunzătoare pe care începuse să și-o clădească, pe 20 ha, la Valea teilor. O realizare pe care trebuie să o salutăm și să remarcăm disponibilitatea d-lui primar Gentea pentru frumos, noblețe, rafinament, poate sprijinit și de o consilieră destoinică. Realizarea nu trebuie considerată finită. Se impune o comparație – cu sinceritate – a tuturor coordonatelor pro și contra, între organizarea pe străzile Piteștiului și cea la câțiva km, urmând a se remedia constrângerile care, la prima vedere, ar fi: traficul rutier, parcările, distanțele între sectoare (în interior), târgul de flori (rentabilitate), nemulțumirile celor din Centru ș.a; nu în ultimul rând, factorii necontrolabili: ploaie, vânt, frig…

Toate își pot găsi cele mai raționale remedii, asigurând Simfoniei Lalelelor divinitatea notelor care să aducă în viața piteștenilor zile de încântare, de liniște și înălțare a gândurilor înaintea Sfintelor sărbători ce vor să vină.
Dr. ing. Ilarie Isac

N.B. Sunt 45 de ani de la nașterea Simfoniei, iar anul acesta s-a desfășurat efectiv a 43-a ediție a Simfoniei Lalelelor. O precizare pentru adevărul istoric!

Citește și Pastila de frumos. Expoziţia Naţională Horticolă (II)

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...