Web Analytics
scris miercuri, 13.04.2022

Dacia a vândut 5.000 de variante Spring în România

„Un client din București a devenit posesorul celui de-al 5.000-lea vehicul Dacia Spring vândut pe piaţa din România. Autoturismul, de culoare Lightning Silver, a fost achiziționat prin intermediul programului de reînnoire a parcului auto național, Rabla Plus”, au menționat oficialii mărcii.

Dacia a vândut 5.000 de variante Spring în România

Încă de la lansarea sa comercială, Dacia Spring s-a impus ca lider detașat al pieței vehiculelor electrice din România, ajungând să dețină aproape un sfert din vânzările acestui segment.

Citește și:Uzina Dacia oprește din nou activitatea. Sunt afectate toate cele trei schimburi

Conform producătorului, 85% dintre clienții modelului au comandat ambele sisteme de alimentare disponibile opțional – cablul de 10A şi sistemul de încărcare rapidă la bornă de curent continuu, scrie economica.net.

La nivel european, la sfârşitul lunii martie se aflau deja în circulație aproape 40.000 de vehicule Dacia Spring. Cele mai multe dintre acestea au fost înmatriculate în Franţa (peste 18.000 de unităţi), Italia (6.700 de unităţi) şi Germania (5.100 de unităţi).

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...