Web Analytics
scris marți, 12.04.2022

Percheziții în România și Marea Britanie privind vânzarea de medicamente. Prejudiciu de 100.000 de euro.

Mai multe percheziţii au loc, marţi, în România și Marea Britanie, la o grupare specializată în înşelăciune şi fals informatic, care a creat site-uri unde vindea medicamente pentru tratarea unor boli grave, dar după primirea banilor nu onora comenzile şi nici nu mai răspundea la mail sau telefon. Prejudiciul în acest caz se ridică la 100.000 de euro, potrivit g4media.ro.

Percheziții în România și Marea Britanie privind vânzarea de medicamente. Prejudiciu de 100.000 de euro.

Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice fac, marţi, trei percheziţii domiciliare, dintre care două în Marea Britanie, cu sprijinul poliţiei din Northampton, şi una pe teritoriul României, într-un dosar penal deschis pentru înşelăciune şi fals informatic.

Citește și:Percheziții într-un dosar de asasinate la comandă. Mai mulți români implicați

„Din cercetări, a reieşit că persoanele bănuite ar fi creat trei site-uri, promovate în mediul on-line, exclusiv către piaţa din România, prin care ar fi oferit spre vânzare medicamente, în special dintre cele dedicate tratării de boli extrem de grave, precum cancerul, în scopul obţinerii de bani, în mod necuvenit, de la diferite persoane (pacienţi şi aparţinători), fiind cauzate atât pagube materiale, cât şi din punct de vedere al sănătăţii”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că, în unele cazuri, pentru a conferi un caracter de veridicitate acţiunilor companiei şi a imita procedura utilizată la nivelul farmaciilor, ar fi fost solicitate înscrisuri din care să rezulte afecţiunile medicale ori tratamentele prescrise de medici sau, în momentul plasării comenzii, se solicita completarea şi transmiterea de documente de tip „acord de livrare bunuri”, „împuternicire achiziţionare medicamente” şi „formular de achiziţionare”.

Citește și:Argeș. Percheziții domiciliare la două femei acuzate de tâlhărie

„Ulterior câştigării încrederii, s-ar fi menţinut în eroare victimele, prin crearea unor paşi ce simulau o relaţie comercială reală în mediul on-line, astfel că persoanele puteau vizualiza, în contul creat pe site, plata efectuată, după care era transmis un cod de urmărire comandă, aparent emis de firma de curierat şi era emisă factura fiscală (invoice), toate aceste manevre având menirea de a induce clientului aparenţa unei tranzacţii reuşite”, arată IGPR.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...