Web Analytics
scris joi, 31.03.2022

Tensiuni la Direcţia Sanitar Veterinară. Directorul Sorescu răspunde acuzaţiilor aduse de salariaţi într-un memoriu

Pe de altă parte, Daniel Lupu, fost director al DSVA, spune că „eu n-am făcut ce s-a făcut acum acolo”

Atmosferă tensionată sau nu la DSVSA Argeș? Din documentele care au fost primite de redactorii Jurnalului de Argeș reiese că la Direcția Sanitar Veterinară Argeș sunt angajați care au nemulțumiri față de deciziile luate de conducerea instituției, pe care le-au enumerat într-un memoriu și într-o petiție fără precedent. Se amintește despre o atmosferă tensionată la lucru, suplimentare de atribuții, repartizarea la alte posturi și lista continuă. Nemulțumirile, care se întind pe multe pagini, le-am sintetizat într-o serie de întrebări la care directorul DSVSA Argeș, Sorin Sorescu, ne-a răspuns deschis. Tensiunile au apărut și în preajma controlului Curții de Conturi, care se desfășoară încă de luni, 21 martie a.c., și care va dura, probabil, o lună de zile. Cei de la Curtea de Conturi cer documente și verifică tot domeniul de activitate al instituției, inclusiv partea legată de angajați.

Tensiuni la Direcţia Sanitar Veterinară. Directorul Sorescu răspunde acuzaţiilor aduse de salariaţi într-un memoriu

Redactor: Ar fi unii salariați care se tem să semneze anumite documente. Știți ceva despre această teamă în rândul lor?

Sorin Sorescu: N-avem așa ceva. Nu avem probleme de genul acesta, de niciun fel. Adică semnează, dumnealor propun, depinde la ce documente se referă, dar orice document ar fi, nu este nicio temere, că nu s-a întâmplat nimic. Aici lucrurile chiar funcționează foarte bine și la ultimul control al Curții de Conturi am avut patru măsuri pe care le-am dus la îndeplinire. Adică vreau să vă spun că, după 20 de ani, niciodată nu s-au dus la îndeplinire măsurile propuse de Curtea de Conturi. Eu le-am dus la îndeplinire.

Am mai înțeles că ar fi o atmosferă tensionată la lucru, că unii salariați se simt amenințați, șicanați sau denigrați. Ați observat ceva schimbat în comportamentul lor, v-au spus lucrurile acestea?

– Nu există așa ceva! De exemplu, eu și astăzi am avut o discuție pe segmentul Siguranța Alimentelor. Când există o neînțelegere, știți cum sunt, oamenii vin și-ți mai spun, vedeți că lucrurile funcționează așa sau așa și atunci eu, ca să rezolv aceste probleme, în primul rând las șeful de serviciu respectiv să își facă treaba. Pe cei care cred că e nevoie de sprijinul meu i-am invitat, după ședințele operative de luni, cum avem noi ședințe operative, în sala mare din laborator și am discutat deschis, că nu avem ce să ascundem. Cum procedăm să funcționeze lucrurile? Le-am spus că mai vin colegi care îmi spun că într-un fel unii muncesc mai mult, alții mai puțin, haideți să găsim o soluție, să fie funcțional. Eu zic că nu sunt probleme. În primul rând, nu se pune problema de jignire. Eu n-am jignit pe nimeni niciodată și nu se pune problema. Ba, dimpotrivă, asta am spus și repet de fiecare dată, trebuie să fim deschiși, suntem oameni, suntem o instituție de forță, de control și nu vreau să iasă noțiunea asta ca niște controlori, ci mai bine ca niște oameni care identifică probleme, le pun pe tapet, le discutăm, dăm o măsură, un termen de remediere și apoi venim în recontrol să vedem dacă s-au dus la îndeplinire, fără să șicanăm oamenii, dimpotrivă. Eu am făcut o remaniere în interiorul Direcției, în sensul că am mișcat niște oameni din niște zone în alte zone de activitate, dar dacă ești medic veterinar trebuie să acționezi pe toată zona județului, adică nu te limitezi doar la Siguranța Alimentelor sau la Sănătatea Animalelor sau în altă parte. Așa e părerea mea. După 10-15 ani de lucru în același loc, te plafonezi, se creează o anumită „prietenie” cu agentul economic și atunci nu mai vezi anumite lucruri. Dar eu cred că nu au de ce să își facă griji… Adică nu știu, eu nu am cunoștință că există tensiuni. În primul rând, eu nu creez tensiuni. Și în al doilea rând, sunt un om foarte deschis, orice lucru se tratează cu cărțile pe masă.

Citește și Directorul Sorin Sorescu de la DSVSA Argeş a avut accident cu maşina instituţiei anul trecut

Așa cum ați amintit, am înțeles că au fost salariați mutați la alte posturi, la alte compartimente și salariați cărora le-au fost suplimentate atribuțiile. Sunt legale, corecte aceste decizii?

– Sigur că da. Să dai atribuții suplimentare, sigur că da, poți să dai atribuții suplimentare, dar pe domeniul respectiv, că nu poți să dai unui medic atribuții pe economic sau unui inginer din industria alimentară atribuții de medic. Sunt colegi care au primit atribuții suplimentare, dar le-am făcut după ce am avut discuții cu dumnealor și în dorința de a echilibra niște lucruri, activitatea. Și către mine vin informații din teritoriu, de la agenți economici, vizavi de comportament. N-am ce să spun decât că sunt profesioniști, doar că vreau să se vadă noua abordare a noastră. Abordarea mea este aceea de a avea o deschidere către agentul economic, către crescătorii de animale, către asociațiile crescătorilor de animale, în zona aceasta. Știți cum este, de fapt, tot ceea ce se întâmplă în teritoriu se decontează de către director. Adică, dacă cineva se comportă într-un anumit fel, spunem că asta este linia pe care o trasează directorul.

Au fost persoane mutate și pe alte posturi decât cele pentru care au concurat?

– Sunt tot cu atribuții de medic veterinar sau de inginer. Adică corespunde cu profesia. Cum spuneam, nu pot să pun un medic să facă activitate economică sau de industrie alimentară, fac activități pe profesia dumnealor.

Citește și Un nou scandal iese la iveală la AJVPS Argeş / Înainte de a fi condamnat pentru braconaj, Istrătescu şi-a luat primă de pensionare de 130.000 lei din banii vânătorilor

Am mai înțeles că ar fi medici veterinari cu 2-3 circumscripții sanitare concesionate și cu program de 8 ore și se pune întrebarea dacă se respectă acest program de 8 ore pentru fiecare circumscripție, dacă este posibil și dacă se verifică.

– Haideți să vă spun cum funcționează. Deci, medicul veterinar care concesionează are voie maximum 2 circumscripții, cu program de 8 ore/o circumscripție și a doua trebuie să fie în raza de 30 de km. Suplimentar, trebuie să aibă, obligatoriu, un asistent sau un tehnician veterinar, care să asigure existența programului de 8 ore. Cei care au avut trei circumscripții le-au avut înainte să se modifice Legea 117/2019, respectiv 236/2020. Așa spune în procedură și în HG, până la expirarea contractelor pot rămâne cu cele două-trei circumscripții, dar, după ce expiră, n-au voie mai mult de două circumscripții. De verificat, astăzi am făcut o discuție cu directorul adjunct, în care vom cere medicilor, oficial, că sunt primii care verifică deconturile. Deci, fiecare medic oficial are o rază de acțiune de 10-12-14 până la 15 circumscripții. Pe această rază își verifică deconturile pe care le depune lunar și trebuie să verifice prezența fizică, dar și în documente și, după aceea, decontul propriu-zis. După aceea vine seria a doua, care se verifică până la 10% din exploatație, dacă s-au făcut acțiuni sanitar-veterinare, apoi ajunge la economic, la director adjunct și după aceea la directorul executiv. Deci, medicii oficiali sunt cei care fac această verificare. Noi, suplimentar, prin deciziile pe care le-am dat, vom cere și din REVISAL să vedem dacă medicii aceștia care au licitat se regăsesc în continuare în contract sau doar au fost la început la licitație și după aceea nu se regăsesc. Sigur că noi asta facem. Trebuie să supraveghem să funcționeze în legalitate.

Și medicii aceștia primesc și o sumă de bani.

– Primesc 10.000 de lei pe fiecare lună pentru fiecare circumscripție. Nu mai mult de două circumscripții. Și la rândul dumnealor – s-a modificat în 2019 această lege – trebuie să aibă obligatoriu asistent sau tehnician veterinar angajat. Deci, practic, din banii aceia să își plătească și minimum un asistent pentru circumscripție. Sunt verificate deconturile, se fac aleatoriu. Eu am făcut anul trecut controale în teritoriu, am făcut și controale de fond. Adică nu eu personal, am trimis echipe pe toată zona. Sigur, au fost sancționați, se verifică fișele de prezență, așa este în ierarhia medicilor veterinari oficiali.

Citește și Conflict pe viaţă şi pe moarte la AJVPS Argeş

„Nu este nimeni mutat la 200 de km”

Se verifică și corespunde cantitatea de combustibil utilizat cu numărul de kilometri parcurși, se respectă normele de combustibil?

– Sigur că da. Există fișe, există foi de parcurs, se întocmește zilnic pentru fiecare. Chiar și dacă nu se face traseul, se trece km pe zero, dar se fac. Trebuie să iasă un consum, sigur că se fac.

Deci, climatul organizațional nu este tensionat, din punctul dvs de vedere?

– Nu este. Cei cărora le-am dat atribuții sau au mai fost mutați de pe un post pe altul sigur că nu mai sunt în acea zonă de confort.

Înțelesesem că cineva este mutat la 200 km…

– Nu este nimeni mutat la 200 de km. Medicii oficiali pot activa la nivelul Direcției. Deci, noi am făcut chestiunea asta să îi lăsăm în teritoriu să funcționeze, dar acum, dacă au ieșit la pensie alți medici și nu am pe cine, am reîmpărțit tot județul și le și decontăm cheltuiala de transport. Aveam două variante: să vină la Direcție să ia mașina Direcției și să meargă în teritoriu, sau să meargă cu mașina proprie și să decontăm cheltuiala. A fost opțiunea dumnealor. Cel puțin pe colegul care merge mai în sud l-am întrebat ce variantă dorește, deci este o discuție liberă. Eu vreau să fiu corect în fața tuturor și să găsim un echilibru, pentru că știți cum sunt oamenii, se uită: «El a plecat mai devreme cu o oră sau altul muncește mai mult sau mai puțin». Asta le-am și spus, haideți să fim toți în echilibru, haideți să găsim o modalitate în așa fel încât să mai luăm de la cei care fac mai mult și să punem la cei care fac mai puțin. Aceasta este deviza mea și întotdeauna a fost discuția deschisă. Sigur că întotdeauna vor fi nemulțumiri. Totuși, există multă înțelegere în activitatea noastră, pentru că uneori lucrăm și până seara târziu, peste program, pentru că sunt niște cerințe, să raportezi anumite răspunsuri la note de serviciu și nu-ți ajunge, efectiv, timpul sau volumul de lucru e foarte mare. Am avut înțelegere și am rămas și câte 10 persoane, am mers cu 10 echipe în paralel până seara, la ora 22, să facem raportări, deci am lucrat la 10 calculatoare 20 de persoane și am rămas până târziu. Or mai fi și nemulțumiri, dar, în principiu, nu. Un climat nefavorabil ar însemna ca cineva să te jignească, să țipe la tine, să vorbească de sus, să aibă o atitudine necolegială. Nu există așa ceva! Nici șefii de serviciu care sunt în subordine, toți sunt eleganți.

Citește și Angajaţii AJVPS Argeş au găsit zeci de plase de braconaj şi au eliberat peştii

Fostul director al DSVSA Argeş, Daniel Lupu: „E o atmosferă nelucrativă”

Autorul petiției cere să se efectueze un control la DSVSA Argeș, instituție despre care spune că a condus-o timp de aproape 20 de ani. În încercarea de a afla cine este, ne-am orientat către persoana care a avut această funcție pentru o perioadă mare în trecut, Daniel Lupu, pe care l-am contactat telefonic, să ne spună despre atmosfera de acolo și nemulțumirile angajaților.

„N-am ce să știu prea multe de acolo, decât ce am citit și eu în presă, restul… Și chiar nu mă interesează. Fiecare, cum își așterne, așa doarme!”, a spus Daniel Lupu. Pe parcursul discuției telefonice, acesta nici nu a confirmat, nici n-a infirmat că ar fi autorul petiției, dar a precizat: „Decât știu că este o atmosferă nelucrativă”. L-am rugat pe fostul director să ne spună cum s-a înțeles cu actualul director. „Eu mă înțeleg cu legea. Legea spune să n-ai niciun fel de probleme cu nimeni. Eu n-am făcut ce s-a făcut acum acolo, din ce am auzit și eu, dar restul, v-am spus, nu mă interesează”. În continuare, Daniel Lupu ne-a direcționat către salariații instituției, spunând că nu are calitatea să vorbească despre situația de acolo.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Revine Leo Messi în Europa?

Italienii „aruncă bomba” pe final de an și anunță că Leo Messi poate reveni în Europa, unde se...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită