Web Analytics
scris miercuri, 23.03.2022

S-au finalizat lucrările la bariera din Prundu. Circulația a fost reluată

Asăzi, 23 martie, s-au finalizat lucrările bariera de pe Strada Lânăriei, din Pitești. Constructorul a închis șantierul, iar circulația a fost reluată, astăzi, la prânz.

S-au finalizat lucrările la bariera din Prundu. Circulația a fost reluată

La fața locului a fost prezent și primarul Cristian Gentea pentru a se asigura că totul s-a desfășurat în regulă. Edilul a anunțat că urmează următoarea etapă privind măsurătorile senzoriale și deplasarea trenurilor.

Citește și:Noutăți despre bariera Lânăriei. Pe 23 martie se reia circulația rutieră

”Exact cum a promis, constructorul a terminat lucrările și a închis șantierul pentru amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată, în Lânăriei, iar circulația s-a reluat la prânz, astăzi, 23 martie, conform programului anunțat.

Începe etapa următoare: măsurătorile senzoriale pentru corelarea automată a barierei cu graficul de deplasare a trenurilor și cu circulația rutieră.Mulțumesc reprezentanților Ministerului Transporturilor, cu care am colaborat excepțional, de la începutul mandatului meu, așa încât am reușit împreună ceea ce nu s-a reușit timp de 30 de ani.”, a transmis edilul.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...