Web Analytics

articol scris joi, 10 martie 2022

Ziaristul câmpulungean C.D. Aricescu, în luptă cu corupţia, la 1860

Am în față un număr din ziarul „Românul“ de la 1860 (No. 176), în care redactorul-şef Constantin D. Aricescu acordă o pagină întreagă unui caz de corupţie petrecut în sfera funcţionarilor argeşeni, pornind de la ocuparea abuzivă a unei moşii aparţinând Mânăstirii Câmpulung de către boierul Matei Ceranu, din satul Leşile, comuna Teiu (satul meu natal!). Articolul, scris cu caractere latineşti şi chirilice, ilustrează câtă patimă exista și atunci în stârpirea corupției. Aricescu apără drepturile Mânăstirii Câmpulung aşa cum se pricepe mai bine, ca ziarist și deputat de Muscel, supunând cazul atenţiei opiniei publice, această „Curte-fără-de-apel“, cum îi zice.

Scrie de mai multe ori despre abuzul petrecut la graniţa dintre satele Leşile şi Morteni, dintre Argeş şi Dâmboviţa, până când autorităţile se sesizează. Şi pentru că subprefectul de atunci îl combate, Aricescu solicită un control la nivel înalt, efectuat de oameni fără pată. Până la urmă adevărul iese la lumină, dovadă şi articolul său „Adevărul triumfător“. Într-un singur loc s-a înşelat Aricescu. Acolo unde îşi exprimă speranţa că, „în curând“, în general, „dreptatea şi legalitatea nu vor mai fi o literă moartă ca până azi“! Dar să-i dăm cuvântul lui Aricescu.

Citește și Câmpulungenii au trecut Carpaţii pe la Bran. Reconstituire după un moment important din Primul Război Mondial

„ADEVĂRUL TRIUMFĂTOR”

„Într-un articol intitulat «Legea şi funcţionarii», ce a apărut într-un supliment al «Naţionalului» No. 83, anul trecut, am arătat, cu probe legale, călcarea făcută moşiei Morteni, a Mânăstirii Câmpulung, de către dl. Matei Ceranu, proprietarul moşiei ce se învecineşte cu Mortenii; şi că aceste călcări s-au tolerat, şi s-au încurajat chiar, de diferiţi funcţionari însărcinaţi de ministerele respective cu constatarea adevărului. Între aceşti funcţionari figura şi dl. Vasilescu, subprefectul respectiv care, printr-o epistolă la adresa mea, publicată în «Naţionalul» din 5 noiembrie trecut, îmi demonstra, cu acte formale, că am fost rău informat; şi că, prin urmare, actele legale pe care se baza articolul meu, «Legea şi funcţionarii», erau neadevărate.
Subsemnatul, într-o epistolă publicată în «Românul» de la 14 noiembrie (No. 127), am răspuns d-lui S. Vasilescu din Găeşti, în termenii următori: «Adevărul este unul, ca soarele, ca Dumnezeu; deci, unul din noi amândoi cată să fi greşit; dar fiindcă amândoi ne bazăm pe acte formale, amândoi nu putem avea dreptate; rămâne dar să rugăm amândoi pe dl. ministru Ioan Ghica, ca să ordone o anchetă serioasă de bărbaţi inteligenţi, probi, independenţi şi nepătaţi; sentinţa acestor arbitri va fi lege sacră pentru mine; fiind dumneata culpabilul, îţi vei primi pedeapsa prescrisă de legi; fiind eu greşit, voi arăta sorgintea actelor mele legale».
La 27 aprilie trecut s-a făcut ancheta dorită, de către d-nii P. Orbescu şi C. Rizescu, prefecţii de Dâmboviţa şi de Argeş.”

Citește și Părintele „Simfoniei Lalelelor” este fiul unui cunoscut jurnalist, dascăl şi om politic din perioada interbelică

Ce scrie ziaristul Aricescu despre ”Curtea-cea-fără-de-apel”

„Această anchetă o publicăm la vale în toată întinderea ei, ca să se încredinţeze pe deplin Curtea-cea-fără-apel (opinia publică, după cum o numeşte beizadeaua Dimitrie Ghica) de nedreptatea şi jaful ce a suferit Mânăstirea Câmpulung, cum zice avocatul mânăstiresc de Dâmboviţa, dl. Ştefan Mărculescu, care, în chestia aceasta, a lucrat cu toată activitatea şi probitatea ce se cer de la funcţionarii publici. «Dacă cercetătorii de la 27 aprilie, zice dl. Şt. Mărculescu într-o epistolă către subsemnatul, de la 13 curent, ar fi avut autorizaţia ca să controleze şi lucrările din dosarul subprefecturii respective, adică formalităţile cu care dl. S. Vasilescu şi-a îndeplinit datoriile, ar fi roşit numitul în opinia publică de cele expuse de dânsul în articolul său din Naţionalul de la 5 noiembrie, numindu-se singur pe sine AMPLOIAT LOIAL (!). Despre loialitatea dumisale te poate încredinţa mai bine însuşi dl. P. Orbescu».

Actul publicat în aceasta vorbeşte destul în defavoarea numitului Vasilescu şi a lui Ceranu. Azi, când dl. P. Orbescu este chemat de opinia publică şi de încrederea domnului a dirija lucrările Departamentului respectiv, dl. Orbescu va da satisfacere şi Dreptăţii, şi legilor, şi opiniunei publice. Fiindcă din această anchetă, nesupusă contestării, se dovedeşte că moşia Morteni este călcată de dl. Matei Ceranu şi că funcţionarii respectivi au abuzat de încrederea Guvernului, urmează, pe de o parte, a se respecta vechea stăpânire până la darea sentinţei definitive a tribunalelor competente, care va fixa şi suma despăgubirii către Mânăstire pentru pagubele ce a încercat moşia Morteni cu călcarea d-lui Matei Ceranu; iar pe de alta, funcţionarii dovediţi ca abuzatori în chestia aceasta îşi vor lua pedeapsa prescrisă de legi.”

Citește și Chişinăul interbelic, evocat la Biblioteca Judeţeană Argeş

„Subprefecți abuzatori se află mulți în România”

„Subprefecţi abuzatori se află mulţi în România. Astfel este dl. Vardalax, despre care s-a vorbit în «Reforma» No.3. Astfel e dl. Iordache Ciupagea, sub-administrator de târg din Teleorman, pentru care figurează raportul No. 306 din anul 1859 al Procuraturii de Teleorman către Ministerul Justiţiei. Cum şi dl. C. Săulescu din Muscel, de care vorbeşte dl. Niculescu în articolul său ce a apărut în foaie volantă pe lângă „Românul“ de la 14 curent; şi d-nii Ghiţă Dobrogeanu, Săndulache, G. Ludescu, Enache Arsenescu, sub-administratori din districtul Dâmboviţa, de care vorbeşte dl. Sache Piscupescu în relaţia sa către ministerul respectiv, publicată în suplimentul «Reformei» de la 31 decembrie, No. 34, şi alţi mulţi ca aceştia.

Credem că în curând se vor face anchete serioase tuturor funcţionarilor, administrativi şi judecătoreşti; şi se vor da în judecată toţi cei dovediţi ca abuzivi. Astfel numai se pot stârpi abuzurile; iar dreptatea şi legalitatea nu vor mai fi literă moartă ca până azi“.
C.D. ARICESCCU

Citește și Expoziţie inedită despre litoralul românesc în perioada interbelică

Câte ceva despre C.D. Aricescu

Iată că se făcea presă de calitate și cu rezultate acum 162 de ani! Iar corupția e boală veche, nu o meteahnă postcomunistă. Câte ceva și despre luptătorul cu corupția din acele vremuri. C.D. Aricescu (18 martie 1823-18 decembrie 1886) se afirmă de timpuriu în viaţa publică, la 23 de ani publicând volumul „Câteva ore de colegiu“, în care narează experienţa sa tristă de licean la „Sf. Sava”. Întors la Câmpulung, înfiinţează un teatru public, unde se joacă piesa sa „Coconul Panaiotache“. Este printre vârfurile Revoluţiei de la 1848, alături de fraţii Brătieni, Goleşti, Bălceşti şi Turnavitu, fiind arestat după înfrângerea mişcării revoluţionare. Aricescu se dedică literaturii (publică „Arpa română“, 1852, „Istoria Câmpulungului, prima residenţă a României“, 1855-1856, „Lyra“, 1858, „Capii revoluţiunii române de la 1848 judecaţi prin propriile lor acte“, 1866, „Sora Agapia“, 1871, „Misterele căsătoriei“, 3 volume, 1861-1886, „O preîmblare pe munţi sau Lumea reală şi Lumea ideală“ , 1872, „Corespondenţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii române de la 1848“, 1873-1874. A fost în mai multe rânduri deputat de Muscel, începând cu 1857.

P.S. În fotografia prezentată, de la 1915, nu e boierul Ceranu, ci boierul Orjanu, tot din Leșile. În sat mai există denumirea „La Cerani”, unde a existat curtea boierească. Ultimul descendent - din ramura locală - al celebrei familii s-a stins acum câțiva ani, Ion Ceranu.


Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mihai Coteț: „PSD și Sorin Grindeanu au confiscat din nou agenda publică prin blocaj și șantaj politic”

Vicepreședintele Senatului și liderul PNL Argeș, Mihai Coteț, lansează un atac dur la adresa PSD și a președintelui interimar al […] Citește!

Andrei Tofan, căpitanul echipei FC Argeș, va deveni tată

O nouă aventură începe pentru Andrei Tofan, căpitanul echipei FC Argeș, care va deveni tată de băiețel. La finalul lui […] Citește!

Silviu Balaure, noul jucător al echipei FC Argeș

FC Argeș a anunțat transferul lui Silviu Balaure. Cu peste 200 de partide disputate în primul eșalon, este unul dintre […] Citește!

Nicușor Dan explică de ce întârzie desemnarea noului premier: „Dacă aș ști că unul face majoritate, l-aș nominaliza mâine”

Președintele Nicușor Dan susține că este pregătit să desemneze imediat un nou prim-ministru, însă doar în momentul în care va […] Citește!

Guvernul accelerează lucrările la Autostrada Sibiu – Pitești: peste 400 de terenuri au fost expropriate

Executivul a aprobat, în ședința de joi, o nouă etapă necesară pentru continuarea construcției Autostrăzii Sibiu – Pitești. Este vorba […] Citește!

Momente de maximă tensiune pe DN1: Un șofer de TIR a lovit o mașină de Poliție, s-a baricadat în cabină și a amenințat că își face rău

Circulația pe Drumul Național 1 a fost blocată joi seară, în Bușteni, după un incident care a mobilizat forțe importante […] Citește!

Polițiști din Argeș, recompensați de MAI pentru intervenții care au salvat vieți

Mai mulți polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș au fost recompensați de Ministerul Afacerilor Interne pentru profesionalismul […] Citește!

Guvernul declanșează inventarierea aparatului bugetar. Datele vor sta la baza reorganizării instituțiilor și eliminării companiilor neperformante

Guvernul a făcut primul pas către una dintre cele mai ample reforme administrative din ultimii ani. În ședința de joi, […] Citește!

Accident feroviar grav în Constanța: cinci vagoane au sărit de pe șine, unul s-a răsturnat complet

Un accident feroviar s-a produs joi după-amiază în municipiul Constanța, în zona stației CF Palas, unde un convoi de marfă […] Citește!

Un nou atac cibernetic lovește instituțiile statului. După ANCPI, hackerii au blocat o aplicație esențială a Ministerului Investițiilor

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că una dintre aplicațiile utilizate pentru gestionarea procedurilor de achiziții în cadrul […] Citește!

Peste 700 de kilograme de alimente retrase de la vânzare. Carne de pui cu Salmonella și hering cu paraziți, depistate la controale

Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău au retras de la comercializare peste 700 de kilograme de produse […] Citește!

Madonna, Shakira și BTS vor cânta la pauza finalei Cupei Mondiale 2026

Finala Cupei Mondiale 2026 dintre Spania și Argentina, programată duminică pe stadionul New York New Jersey din Statele Unite, va […] Citește!

Omul săptămânii

Mara Stan

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!