Legenda spune că Alaska a fost câștigată de americani la o partidă de poker. Deși sună bine, această variantă nu se susține documentar. Ba mai mult, vom vedea că cel care a reușit să-l convingă pe țarul Alexandru al II-lea să ia această decizie nesăbuită a fost un român, mai bine zis un american de origine română, generalul Gheorghe Pomuț.
Actul de vânzare semnat la 30 martie 1867 se referea la un teritoriu de peste 1,5 milioane de kilometri pătrați, iar prețul a fost simbolic: 7,2 milioane de dolari, adică un dolar și ceva kilometrul pătrat. Argumentele lui Pomuț, care negocia direct cu țarul ca reprezentant al Statelor Unite din poziția de consul la Sankt Petersburg, se legau de faptul că Alaska nu era decât o povară nefolositoare pentru Imperiul Țarist. Evident că la vremea aceea nimeni, nici chiar generalul nu avea de unde ști ce comoară ascundea Alaska. Mult mai târziu s-au descoperit imensele rezerve de aur, petrol și gaze naturale. La început tranzacția a stârnit reacții negative de ambele părți. Rușii, deși erau într-o situație dificilă după înfrângerea suferită în Războiul Crimeei (1853-1856), nu concepeau să-și piardă statutul de mare putere prin decizii de acest gen. Americanii numeau Alaska ”marele frigider” și nimic mai mult. În plus, nu oferea nicidecum condiții prielnice pentru o viitoare colonizare, așa cum fusese Vestul Sălbatic… Acum rușii regretă enorm gafa făcută de țarul Alexandru al II-lea. Contribuția lui Gheorghe Pomuț a fost apreciată de Senatul american, fiind ridicat la rangul de consul general al Americii la Sank Petersburg.
Citește și Lecţia de istorie. Piteştiul s-ar putea numi în viitor Pittsburg sau, de ce nu, Petersburg…
Gheorghe Pomuț s-a născut la 31 mai 1818, în orașul Gyula, comitatul Bekeș din Ungaria de astăzi. Tatăl său era un fierar pe moșia grofului Wenkhein. Familia Pomuț, așa cum o demonstrează și numele, menținut de general cu mândrie pe tot parcursul vieții sale, era de origine română, provenind din Săcele, un orășel în apropiere de Brașov, de unde bunicul său a plecat spre Ungaria în căutarea unui trai mai bun.
Tânăr fiind, Gheorghe Pomuț a îmbrățișat cariera armelor. Urmează Academia Militară din Viena, apoi studiază la Academia Militară din Saint Etienne, Franța. Ulterior își desăvârșește pregătirea și în domeniul juridic, devenind procuror regal, înființându-și propriul birou de avocatură.
Participă la Revoluția de la 1848 din Ungaria ca voluntar într-un regiment de honvezi. Pentru bravura sa este înaintat la gradul de căpitan. În urma înfrângerii trupelor ungurești de către trupele austriece, pentru a nu fi pedepsit, Pomuț, împreună cu 30 de camarazi, se refugiază în Italia, după care trec în Germania, pentru ca în final să emigreze în America.
Nu rămâne decât scurtă vreme la New York, după care merge cu un grup de unguri în Vestul Sălbatic, întemeind acolo o colonie numită ”New Buda”. În aproximativ cinci ani devine cunoscut în regiune, având în proprietate suprafețe întinse de pământ, fiind și concesionarul unor exploatări miniere profitabile.
Izbucnirea Războiului de Secesiune îl determină pe Gheorghe Pomuț să se înroleze ca voluntar în Armata Nordului. Pregătirea sa militară, dar și faptele de arme îl ajută să promoveze la gradul de maior, iar în timpul bătăliei pentru orașul Atlanta face parte din Cartierul General al Armatei Nordiste. În 1864 este numit comandant al Regimentului 15 Iowa, fiind promovat locotenent-colonel.
Citește și Lecţia de istorie. Amorul în timp de război
Adevărata recunoaștere a meritelor sale militare se va face în 1865, când Senatul american îi conferă gradul de general de brigadă.
Un an mai târziu intră în diplomație (vorbea la perfecție opt limbi străine), fiind numit consul al S.U.A. la Sank Petersburg, unde rămâne în funcție timp de 12 ani. În acest răstimp comite și isprava cu Alaska.
O altă legendă, oferită de data aceasta de domnul Robert Manu de la Grupul de reflecție, carte și cafea de la Filicori, se referă la faptul că generalul Pomuț ar fi intervenit pe lângă Guvernul Federal American, care ar fi donat Armatei Române uniformele cu care aceasta a participat la Războiul pentru Independență. Dacă le privești cu atenție, mai că i-ai da dreptate… Oricum, este o informație care merită a fi cercetată cu atenție.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii