Web Analytics
scris miercuri, 21.05.2014

Caleidoscop

Elevii Şcolii din Goleşti conduşi de Aaron Florian au jucat o piesă de teatru la Pitești

Prima reprezentaţie de teatru în Piteşti datează din 30 martie 1830, când elevii Şcolii din Goleşti, conduşi de Aaron Florian (foto), au jucat la sfârşitul de an şcolar tragedia în două acte Regulus scrisă de germanul Henri Joseph Collin şi tradusă de Iancu Văcărescu.

Târgurile piteştene

Încă din veacul XVII, pe timpul domnului Matei Basarab, funcţiona la Piteşti târgul săptămânal. Multă vreme acesta s-a aflat pe moşia Stănceşti, astăzi, cartierul Trivale, fiind numit Târgu din Deal. Ulterior, spre finele secolului XIX, târgul a fost mutat în partea estică a oraşului, luând numele de Târgul din Vale.

Domenico Sestini a scris despre Piteşti

Importante observaţii şi date despre Piteşti se găsesc într-o lucrare a savantului naturalist italian Domenico Sestini din Florenţa, care a fost adus la Bucureşti de principele Alexandru Ipsilanti ca secretar particular şi perceptor al copiilor săi. La plecarea din România, îndreptându-se spre Viena, Domenico Sestini a poposit şi la Piteşti în data de 29 mai 1780. El a fost întâmpinat de cei doi ispravnici care l-au primit cu ospitalitate. În însemnările sale, naturalistul a transcris capitala argeşeană cu numele Pitesety.

Înfiinţarea Magistratului

În anul 1831 se înfiinţează Magistratul, care ulterior a devenit Primăria Comunei Urbane Piteşti. Primul preşedinte ales la 21 octombrie 1831, de către Sfatul orăşenesc, a fost Mihai Popovici. În acelaşi an, din punct de vedere al meseriaşilor şi negustorilor, Piteştiul se situa în Muntenia pe locul al patrulea după Bucureşti, Craiova şi Ploieşti.

A fost editată Revista Junimea

În 1908, elevii Liceului I.C. Brătianu au început să editeze revista Junimea, al cărui prim director activ a fost Virgil Tempeanu, cunoscutul germanist de mai târziu, profesor la Universitatea din Bucureşti. În aceeaşi perioadă la Piteşti au mai existat Noua Tipografie Niţă Rădulescu, Tipografia Transilvania, a lui Iosif I. Schreier şi Tipografia Mihai Lăzărescu. Aceste instituţii au editat, în afara ziarelor şi revistelor, aproximativ 100 de titluri de cărţi şi broşuri, cu un tiraj estimativ însumând cel puţin 100.000 de exemplare.

(Informaţii selectate din “Piteşti-620,  memento” de Petre Popa. Rubrică realizată de Marius Ionel)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită