Web Analytics
scris marți, 18.01.2022

Noul consilier local al municipiului Curtea de Argeş a depus jurământul

Emanoil Lică este de ieri noul consilier local al municipiului Curtea de Argeș din partea partidului PRO România. Acesta a depus jurământul a fost epus în cadrul ședinței extraordinare ce a avut loc luni, 17 ianuarie a.c.
##
Cum i-a luat nepotul locul unchiului în Consiliul Local Curtea de Argeş

Noul consilier local al municipiului Curtea de Argeş a depus jurământul

„Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bunăcredinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Curtea de Argeş. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”, a promis argeşeanul Emanoil Lică.
La eveniment au fost prezenți atât aleșii locali, cât și Bogdan Ivan, președintele PRO România Argeș, dar și unchiul său, Ionel Păunescu, actualul director al SPPTO Curtea de Argeş.

CITEŞTE ŞI: Expoziţie de pictură la Muzeul Judeţean Argeş

Emanoil Lică este absolvent al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei la Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti. Amintim că, Lică şi Păunescu sunt rude, primul fiind nepotul şefului Serviciului Public Pieţe Târguri şi Oboare. El a ajuns pe listele pentru Consiliul Local din partea PRO România Argeş după ce unchiul său, Ionel Păunescu, a devenit şeful Serviciului Public Pieţe, Târguri şi Oboare, în urma unui concurs de recrutare controversat despre care presa locală a relatat la vremea respectivă. Păunescu a fost singurul candidat care s-a înscris la concursul organizat de Primărie, absolvent de Psihologie, iar prin oraş umbla vorba că acesta urma să fie şeful SPPTO înainte de a fi anunţat concursul.
În calitatea sa de consilier local, Emanoil Lică va vota bugetul local al municipiului Curtea de Argeş, inclusiv bugetul instituţiei publice pe care o conduce unchiul său. (Antoniu Neguţ)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...