Web Analytics
scris miercuri, 12.01.2022

Black friday la funcţii şi panarame politice

Goana după funcții, o comedie având pe generic Casa de producție PNL-PSD, se viralizează în Argeș cu viteza luminii. Toți dau din coate să pună mâna pe o demnitate, în fapt pe o sinecură din care să se îngrașe, ei și familia lor. Goana după funcții nu face decât să scoată și mai mult în evidență resursa umană precară a partidelor în cauză.
E o fătucă ajunsă director de agenție după ce ducea tava cu cafele la cabinetul lui nea Costică Nicolescu și care se visează acum subprefect PSD, deși e mai proastă decât Geanina din ”Las Fierbinți”. Acum îi susură la ureche unui primar în călduri, doar-doar o avea omul ceva influență cât s-o catapulteze din cearșaf direct în scaunul de subprefect.

Black friday la funcţii şi panarame politice

La liberali, e un showman care a rupt lanțul cotețului și care se dă un fel de Elena Ceaușescu de la cabinetul nr. 2 al PNL Argeș. Și își plantează fini și fine în consilii de administrație pe la Apă Canal sau în conducerea unor școli din Pitești. El și acoliții lui au numit seara pe fulgerătură, atunci când caii se fură, peste 10 bucăți loaze din anturaj în consiliile de administrație ale unor instituții din subordinea primăriei. Și, atenție, are încă telefonul la el, neconfiscat de DNA, semn că Miuțescu și camarila chiar au fost niște fraieri.
La fel, o pisică din cale afară de didactică, tot din PNL, trage sfori zilele astea să-și aranjeze soțul într-o funcție de comandant al unei secții de Poliție din Pitești. La Miuțescu era trafic de influență, la ăștia noi e lobby!…

Citește și Exclusivitate / Când DNA i-a reţinut telefonul, deputatul Miuţescu era cu Ludovic Orban, la Cabana “Valea cu Peşti”

Dar să ne întoarcem la PSD, că și el e o sursă inepuizabilă de ridicol prin felul în care tolerează nesimțirea și nepotismul unor primari de comună. E un edil care a scăpat de vreo trei ori de pușcărie și celebru prin faptul că și-a plantat fetele în funcții la stat. Că la privat, de…!, se cer muncă și ceva minte. Iar acum face marcaj la sânge la unii lideri PSD să-l avanseze și pe gineri-so șef la Finanțe, însă fix în vârful grămezii, șef peste toată regionala Ploiești. Dacă vorbești cu finanțiști, oamenii fac burtă de râs pe seama lui Ginerică, despre care spun că nu e capabil să calculeze nici măcar TVA-ul, darămite să ajungă director la Finanțe peste Regionala Ploiești. Dar așa e politica, mai exact buruienile din politică, așa-zisa resursă umană. Cum vin ai lor la putere, hai să dăm din coate, că e ofertă la sinecuri! D’aia nici nu dăm înainte ca județ, că partidele își pun panarame și parașute în funcții, nu oameni cu expertiză într-o meserie, aleși pe criterii de meritocrație. De fapt, singura expertiză a unor astfel de specimene e pupatul în fund și în altceva al șefilor, până când aceștia cedează și le oferă funcția dorită.

Citește și Miuţescu scoate din buzunar 15.000 de euro pentru avocaţi din Bucureşti

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită