Web Analytics
scris joi, 01.05.2014

Salariile la Dacia s-ar putea mări cu 170 lei

La Automobile Dacia, negocierile între sindicat și administrație, derulate aprins și intens în această perioadă, sunt pe cale să se termine cu happy end. Pe surse, am aflat că șefii de la S.A.D, Nicolae Pavelescu și Ion Iordache, sunt foarte aproape să comunice o veste bună membrilor de sindicat. Aceea a unei măriri de salariu în jurul a 170 lei, la care se adaugă primele de sărbători și tichetele de masă. Sigur, e puțin față de viața din ce în ce mai scumpă din ziua de azi, dar satisfăcător față de ce se întâmplă pe piața auto, asta coroborat și cu amenințările mai mult sau mai puțin voalate ale Renault despre competitivitate și despre o posibilă relocare a producției de la Mioveni, la uzina marocană din Tanger. Până acum, oferta administrației de mărire a salariului a fost de 140 lei, comparativ cu 350 lei brut, cât a cerut sindicatul. De precizat că salariul  mediu la Dacia este în acest moment de 4420 lei, iar angajații uzinei beneficiază, printre altele, de o primă de participare la profit, de Paşte şi de Crăciun, de 8 martie, de vacanţă, masă caldă şi transport gratuit, bilete de odihnă, ajutor de căsătorie şi deces.
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...