Web Analytics
scris joi, 06.01.2022

Peste 80 de școli din Argeș, eligibile pentru a primi finanțare de 200.000 de euro pentru reducerea abandonului școlar

Cel puțin 2500 de școli cu vulnerabilitate ridicată din 3325 de școli din România vor fi selectate pentru a primi granturi de 200.000 euro pentru reducerea abandonului școlar. Pe listă se află și 82 de școli din Argeș eligibile pentru Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, însă doar o parte au prioritate ridicată.

Peste 80 de școli din Argeș, eligibile pentru a primi finanțare de 200.000 de euro pentru reducerea abandonului școlar

Guvernul a adoptat, în ședința din 30 decembrie 2021, Hotărârea privind aprobarea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), inițiată de Ministerul Educației. PNRAS este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro – componenta PNRR nerambursabilă.

„Prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar vor fi acordate granturi în valoare de maximum 200.000 euro/școală pentru cel puțin 2.500 de unități de învățământ de stat, de nivel primar si gimnazial cu prioritate de intervenție ridicată, din lista celor 3.235 de școli eligibile  identificate prin utilizarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE). Unitățile de învățământ care vor beneficia de aceste granturi vor fi stabilite prin ordin al ministrului educației în luna ianuarie a anului 2022. Pana la finalul lunii martie 2022, primele 750 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare”, a anunțat Ministerul Educației într-un comunicat de presă.

Citește și Lecţia de istorie. Despre rana ruşinoasă căpătată de Matia Corvin la Baia

Printre școlile eligibile (vezi aici lista, n. red.) din Argeș se numără și cinci școli din Pitești: Școala Gimnazială „Mircea Eliade”, Școala Gimnazială „Nicolae Simonide”, Școala Gimnazială „Negru Vodă”, Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” și Școala Gimnazială „Tudor Mușatescu”. Patru unități sunt din Câmpulung: Școala Gimnazială „C.D. Aricescu”, Școala Gimnazială „Theodor Aman”, Școala Gimnazială „Nanu Muscel” și Liceul cu program sportiv Câmpulung. Două sunt din Mioveni: Școala Gimnazială „George Topârceanu” și Școala Gimnazială nr. 1 Mioveni. Alte două sunt din Ștefănești: Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” și Școala Gimnazială „Vintilă Brătianu”, iar una este Școala Gimnazială Nr. 1 Costești.

Citește și Pastila de frumos. Gânduri înţelepte (II)

Restul sunt din următoarele comune: Țițești, Valea Mare Pravăț, Bughea de Jos, Schitu Golești, Davidești, Mihăești, Poienari, Cetățeni, Merișani, Moșoaia, Nucșoara, Hârtiești, Lunca Corbului, Berevoești, Bughea de Sus, Dragoslavele, Aninoasa, Corbeni, Leordeni, Sălătrucu, Căldăraru, Mălureni, Tigveni, Bradu, Suseni, Ştefan cel Mare, Dobrești, Vedea, Ungheni, Miroși, Stolnici, Albeștii Pământeni, Budeasa Mare, Lerești, Micești, Rătești, Rucăr, Râca, Hârsești, Mușătești, Oarja, Şuici, Bălilești, Leicești, Băiculești, Stâlpeni, Stoenești, Albota, Negrași, Ceparii Pământeni, Morărești, Vulpești, Poiana Lacului, Arefu, Galeșu, Recea, Izvoru, Căteasca, Corbi, Pietroșani, Bănărești, Vulturești, Bârla, Drăganu Olteni, Uda, Teiu, Boteni, Cocu.

Foto principal descriptiv. Sursă: dascalidedicati.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...