Web Analytics
scris sâmbătă, 01.01.2022

Expoziţie de sărbătoare, la Biblioteca Judeţeană Argeş

Sărbătorile de iarnă au fost dintotdeauna prilej de expoziții, la Bibliotecă. Este vorba despre expoziții tematice, prin intermediul cărora sunt onorate și cartea, și sufletul românesc.

CITEȘTE ȘI: Rethink România: 3 % dintre români sunt hotărâți să părăsească țara în 2022 – STUDIU

De la Crăciun și până pe 12 ianuarie, vă așteaptă în vitrine, în holul central, o serie de lucrări, care dau măsura cugetului și simțirii noastre. Între ele – ”Etnologie românească – Tradiție, cultură, civilizație”, volum publicat sub egida Academiei Române (coordonatoare – Sabina Ispas și Nicoleta Coatu), ”Tradiții religioase” (coordonatori – Vasile Panțîru, Constantin Stancu, Gheorghe Ion Păun), ”Colinde și obiceiuri de iarnă din Argeș-Muscel” (coordonatori – Adriana Rujan, Costin Alexandrescu), ”Sărbătorile la români” (autor – Tudor Pamfile), ”Datinile și credințele poporului român” (autoare – Elena Niculiță-Voronca), dicționarul ”Obiceiuri populare de peste an” (autor – Ion Ghinoiu). Nu au fost uitați copiii, pe care îi așteaptă vitrine separate, cu basme, povestiri, romane consacrate și alte surprize.
De reținut, așadar, că sărbătoarea cărții de iarnă, de la Biblioteca Județeană Argeș, continuă până în ziua de 12 ianuarie. Sunteți așteptați cu bucurie să vedeți, să întrebați, să intrați în cea mai frumoasă dintre lumile accesibile – lumea cărților.


SABINA DUMITRU
CRISTINA MARINESCU,
bibliotecare

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită