Web Analytics

Adrian Miuțescu: „Am pus bazele înființării unei noi formațiuni politice, Forța Dreptei”

de | 15.12.2021 09:01 | Actualitate, Politica si Administratie

” Am plecat cu greu din Partidul Național Liberal, după 31 de ani în care am fost membru al aceluiași partid, dar ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile în organizația PNL Argeș a confirmat faptul că PNL nu mai poate fi reformat. Nu am fost de acord să trădăm electoratul de dreapta și să călcăm în picioare încrederea pe care ne-au acordat-o oamenii, prin vot și am preferat să rămânem consecvenți și să plecăm de la putere în opoziție. Rămânem loiali oamenilor, valorilor și angajamentelor pe care ni le-am asumat”, este mesajul transmis de Adrian Miuțescu, după plecarea din PNL.

Adrian Miuțescu este, începând de marți, alături de Ludovic Orban, membru fondator al unei noi formațiuni politice: Forța Dreptei.

Citește și: Percheziția DNA la deputatul Adrian Miuțescu a fost aprobată

” Astăzi am pus bazele înființării unei noi formațiuni politice, Forța Dreptei, în calitate de membru fondator. Rămân fidel ideii că politicienii trebuie să lase ceva în urmă și voi urmări ca proiectele Argeșului să devină realitate. Îi așteptăm alături de noi pe cei care se simt trădați de alianța contra naturii dintre PNL și PSD, care simt că le-au fost călcate în picioare încrederea și speranțele. De asemenea, îi invit să ni se alăture pe cei care se regăsesc în doctrina partidului nostru, care este o sinteză modernă a tuturor ideilor, valorilor, principiilor și soluțiilor validate în timp din marile curente de gândire de centru dreapta – liberalism, conservatorism și creștin democrație ” , a declarat Adrian Miuțescu.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii