Web Analytics

articol scris miercuri, 02 aprilie 2014

Prorectori incompatibili şi taxe abuzive impuse studenţilor la Universitatea din Piteşti

# Ultima evaluare ARACIS din 2012 a scos la iveală nereguli mari # La aproape doi ani de la evaluare, Universitatea i-a păstrat pe prorectorii Marioara Abrudeanu și Drăghici Constantin (foto) în Senat, deși precizările Ministerului Educației Naționale spun clar că ”nicio persoană care deține o funcție executivă nu poate face parte din Senatul Universității” # Tot în cadrul evaluării s-a constatat că studenții căminiști din anul I erau obligați să dea 200 lei pe lună pentru masa la cămin și 70 lei pentru fondul de rulment, deși nu exista niciun temei legal în acest sens. După evaluarea ARACIS s-a renunțat la acele taxe.
În urmă cu aproape doi ani, între 8 și 11 mai 2012, ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) a făcut evaluarea externă a calității la Universitatea din Pitești. Evaluările instituționale se fac din cinci în cinci ani, dar dacă universitatea dorește o schimbare de calificativ poate solicita mai repede aceasta evaluare, dar nu mai devreme de un an. Revenind la respectiva evaluare, ea a fost făcută la trei ani de la precedenta din 2009, în urma căreia Universitatea din Pitești primise calificativul ”încredere”, unul deloc onorant.  Am intrat în posesia documentelor evaluării din 2012, și ele arată o serie de nereguli deloc minore. Iar ceea ce este și mai grav, este că unele dintre acele probleme persistă și la aproape doi ani după evaluarea ARACIS. O evaluare făcută foarte temeinic și ale cărei concluzii nu pot fi puse la îndoială.

De ce nu s-au soluționat incompatibilitățile din Senat?

La pagina 7 a raportului de evaluare (trimis de către ARACIS Universității pe 4 iulie 2012) se spune: ”Conform Precizărilor metodologice transmise de către Ministerul Educației instituțiilor de învățământ superior, alin. (2), ”nicio persoană care deține o funcție executivă nu poate face parte din Senatul Universității. Rectorul, prorectorul, alte persoane care dețin funcții executive pot participa doar în calitate de invitați la ședințele Senatului Universității, fără drept de vot”. În acest context, au fost constatate o serie de incompatibilități: doamna prof. univ. dr. Abrudeanu Marioara (foto) – membru în Senat și prorector al Universității; domnul prof. univ. dr. Drăghici Constantin – membru în Senat și prorector al Universității”.
În răspunsul trimis pe 13 iulie 2012 cu privire la concluziile vizitei de evaluare externă instituțională, rectorul Ionel Didea trimite un răspuns diplomatic: ”La data efectuării vizitei, procesul de desemnare a funcțiilor de conducere la nivelul facultăților era în curs de desfășurare astfel încât la acea dată nu exista o imagine completă asupra situațiilor de incompatibilitate. După constituirea Senatului, prin Comisia de regulamente, incompatibilități și dialog social, Senatul a analizat toate cazurile de incompatibilități și, în consecință, se află în curs de reorganizare, proces prevăzut a se finaliza la începutul lunii septembrie anul curent.” Vorbe în vânt, fără acoperire practică. Dovada? Prorectorii Abrudeanu și Drăghici sunt în continuare și azi membri ai Senatului, așa cum se poate vedea și pe site-ul UPIT, la următorul link: Oare cum vede ARACIS această lipsă de conformare și de soluționare a problemei?

Locuri total insuficiente în sălile de lectură pentru studenți

O altă concluzie a raportului deloc măgulitoare pentru mai-marii învățământului superior de la Pitești: ”Universitatea asigură în sălile de lectură un număr de locuri pentru numai 7,78% din numărul total al studenților.” Răspunsul rectorului Didea crește doar puțin procentul, care rămâne totuși unul extrem de mic – 11% – și inacceptabil pentru o universitate cu pretenții europene: ”Corespunzător situației statistice la 01.01.2012, în Universitatea din Pitești sunt înmatriculați 8542 de studenți la forma IF (învățământ cu frecvență), 650 la forma IFR (învățământ cu frecvență redusă) și 2650 la masterat. Apreciem că gradul maxim de ocupare a sălilor de lectură se obține când cele 945 de locuri sunt raportate la 8542 de studenți licență IF (11%).”

Studenți nevoiți să își cumpere uși pentru camerele din cămin

Concluziile sunt și mai dure când vine vorba de raportul făcut de către studenții evaluatori Daniela Alexe (SNSPA) și Andreea Mirică (A.S.E. București), document ce constituie parte integrantă a raportului ARACIS. Iar aceste concluzii scot la iveală – după cum veți vedea – dezinteresul cras al Universității față de studenții din cămin, ca și faptul că aceiași studenți căminiști erau împovărați cu taxe ilegale.
”În ceea ce privește căminele studențești, după discuțiile cu studenții căminiști și după vizita efectuată, studenții evaluatori au constatat o nevoie stringentă pentru ca universitatea să investească în reabilitarea și dotarea acestora cu mobilier nou. Astfel, s-au constatat următoarele probleme: existența unui mobilier învechit și uzat, lipsa parțială a ușilor care să asigure un nivel ridicat de siguranță (s-au constatat numeroase situații în care diferența de la podea de la ușă este de aproximativ o palmă, majoritatea studenților alegând să își cumpere singuri o ușă).”

Taxe ilegale pentru permisele de bibliotecă percepute ani de zile studenților

O altă neregulă gravă depistată ca urmare a evaluării: ”Conform Codului Drepturilor și Obligațiilor Studenților, adoptat prin O.M., art. 12, alin. 1, lit. B, cât și în baza Legii 1/2011 Art. 205 alin. 17 permisul de bibliotecă se eliberează în regim de gratuitate. Cu toate acestea, universitatea percepe pentru studenții acesteia o taxă de 12 lei pentru eliberarea permisului, o taxă de 5 lei pentru avizarea anuală a permisului, precum și taxe de 2 și respectiv 5 lei pentru accesul periodic (pentru o zi sau o săptămână).” Gândiți-vă la câte mii de studenți ai UPIT au permis de bibliotecă și veți descoperi că Universitatea a încasat ilegal mai multe miliarde, mai ales că această problemă era de mai mulți ani.
Universitatea din Pitești a avut reacție la această neregulă și pe 9 iulie 2012 s-a dispus eliminarea perceperii de taxe de bibliotecă pentru studenți. Dacă nu ar fi fost însă evaluarea ARACIS, studenții ar fi fost puși și în ziua de astăzi să dea bani pentru permisul de bibliotecă.

Miliarde încasate anual, fără temei legal, de la studenții căminiști obligați să ia masa la cantină

Nereguli și multe semne de întrebare în ceea ce privește partea financiară legată de căminele Universității din Pitești la evaluarea din 2012. Iată ce se scria în raport: ”Conform Legii Educației, art. 205, în vederea asigurării transparenței, universitatea de stat publică periodic balanța de venituri și cheltuieli pentru fiecare cămin studențesc. Cu toate acestea, universitatea nu afișează balanța de venituri și cheltuieli pentru fiecare cămin. Mai mult, studenții evaluatori au încercat calcularea taxei de cămin pe baza articolelor din Lege, însă am constatat din documentele financiare puse la dispoziție de universitate că nu există o evidență a cheltuielilor pentru fiecare cămin, acestea fiind centralizate și comasate cu cheltuielile pentru cantine. Un alt aspect sesizat atât din discuțiile cu studenții cât și din contractul de cazare este acela că studenții căminiști plătesc, în plus față de taxa de cămin, consumul de electricitate (Art. 7.22, 7.23, Contractul de cazare) pentru frigider, calculator și televizor deși în baza articolului de lege mai sus menționat, aceste consumuri ar trebui să fie incluse în taxa de cămin. ”
Iar problemele continuau: ”Deși normele emise de Ministerul Educației menționează că nu există niciun temei legal în baza căruia universitatea să poată percepe taxe suplimentare, cum ar fi fondul de rulment, fondul de garanție sau alte sume de bani peste taxa de cămin plătită anual, Universitatea din Pitești, prin Contractul de închiriere a unui loc în căminele studențești, percepe la începutul anului o taxă de fond de rulment de 70 lei/student. Același document emis de Ministerul Educației menționează că studenții nu pot fi obligați să achite serviciul de masă dacă nu doresc să servească masa în cantinele universității și că nu există niciun temei legal în baza căruia universitatea poate să oblige studenții să servească masa la cantina universității. Cu toate acestea, studenții din anul I care locuiesc în cămin sunt obligați să cumpere o cartelă cu valoarea de 200 lei/lună pentru a servi masa la cantina universității, aceștia neputând să renunțe pe parcursul anului universitare dacă nu își doresc acest serviciu. ”

Rectorul Ionel Didea: ”Acele taxe erau aberante şi abuzive şi s-a dispus eliminarea lor”

Am luat legătura și cu rectorul Ionel Didea pentru a îi cere un punct de vedere vizavi de acele taxe total ilegale: ”Vreau să vă spun că acele taxe erau aberante și abuzive și s-a dispus eliminarea lor la scurt timp după evaluarea efectuată de către cei de la ARACIS. Mi s-a părut absolut anormal să obligi un student să ia masa la cantina universității.” Este absolut lăudabil faptul că a fost reacție rapidă la acele taxe. Sunt însă mai multe semne de întrebare ce se pun. Prima dintre ele: ce va face Universitatea din Pitești dacă studenții obligați să plătească acele taxe abuzive se decid să o acționeze în instanță și să ceară despăgubiri retroactive? Pentru că în fond și la urma-urmei au tot dreptul din lume să facă acest lucru. A doua întrebare: ce măsuri punitive s-au luat împotriva celor care au impus, tolerat și perceput acele taxe ilegale? Poate că și Curtea de Conturi și DNA ar trebui să aibă o reacție aici.

Taxe abuzive pe cârca studenților

# Taxă eliberare permis bibliotecă – 12 lei
# Taxă avizare anuală permis bibliotecă – 5 lei
# Taxă fond de rulment – 70 lei/student căminist
# Taxă masă cantină studenți căminiști anul I – 200 lei/lună
Material realizat de Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

(Video) Nicolae Velcea: „Continuăm modernizarea infrastructurii în Ștefănești!”

În orașul Ștefănești se lucrează intens la amenajarea trotuarelor, a acceselor la proprietăți și nu doar la acestea. Iar primarul […] Citește!

Update-fraudă fiscală în Marea Britanie. Patru persoane, săltate după percheziții

IPJ Argeș a revenit cu informațiii privind un dosar greu de fraudă fiscală în Marea Britanie, în urma celor 21 […] Citește!

Argeș. Incendiu izbucnit într-o gospodărie din cauza unei afumătoare

Vineri, 13 noiembrie 2026, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie, unde flăcările amenințaseră și o locuință din apropiere, în comuna […] Citește!

Fraudă de peste 1,6 milioane de lei la Universitatea din București. Ce se întâmplă cu taxele achitate de studenți

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate într-un dosar de fraudă în care ar fi fost însușită suma de […] Citește!

Lucru rar: Dragoș Predescu le mulțumește jurnaliștilor!

Într-o perioadă dificilă, în care mai ales politicienii, cocoțați în funcții și demnități publice, nu mai au respect față de […] Citește!

Incident în Argeș. Bărbat căzut de pe o scară în Bradu

Vineri, 13 noiembrie 2026, a avut loc un grav incident în comuna Bradu, satul Geamăna. Din primele informații reiese că […] Citește!

Mioveni. Intervenție în rețeaua de canalizare

Echipele Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni au intervenit timp de două zile consecutiv la colectorul de canalizare din blocul M3, […] Citește!

Femeie din Vedea, reținută pentru delapidare. Un bărbat, cercetat pentru complicitate

Joi, 12 noiembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Pitești au continuat cercetările într-un dosar de delapidare în […] Citește!

Distribuție Oltenia întrerupe energia electrică în Pitești. Zonele afectate

Distribuție Oltenia execută lucrări programate la rețelele electrice pentru creșterea siguranței locatarilor și a continuității în alimentarea cu energie electrică […] Citește!

România ar putea fi reorganizată administrativ: 15 județe, peste 146 de orașe retrogradate la comune și schimbări pentru Capitală

România ar putea trece printr-o amplă reorganizare administrativă, la mai bine de 50 de ani de la ultima reformă majoră. […] Citește!

Vâlcea. Trei persoane au ajuns la spital intoxicate cu clor

În dimineața zilei de vineri, 13 noiembrie 2026, trei persoane au ajuns la spital, după ce s-ar fi intoxicat cu […] Citește!

Gafă de proporţii la Colegiul „Maria Teiuleanu”: profesorilor li s-au cerut dosarele medicale care sunt confidenţiale

Sindicatul SIPA MUNTENIA a cerut explicații conducerii Colegiului Economic „Maria Teiuleanu” din Pitești privind colectarea datelor medicale ale angajaților „S-a […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete