Web Analytics
scris duminică, 05.12.2021

Topoloveniul o plânge pe Tita Bărbulescu

„Drum lin spre stele, Tita Bărbulescu, cetățean de onoare al orașului Topoloveni, unde are loc și un festival ce-i poartă numele. Plecată în lume din mahalaua orașului, nu și-a uitat niciodată rădăcinile, venind foarte des în localitatea căreia i-a compus și o melodie: ,,Dorul de Topoloveni”.

Topoloveniul o plânge pe Tita Bărbulescu

Citește și: Nori negri imobiliari se adună deasupra Primăriei Piteşti

Așa au scris, îndurerați, locuitorii orașului Topoloveni pe grupul cu același nume, la aflarea veștii că îndrăgita solistă de muzică populară, cu origini în această localitate argeșeană, s-a stins din viață. Tita Bărbulescu s-a născut pe 15 februarie 1936, în orașul Topoloveni, județul Argeș.

A moștenit talentul tatălui, Constantin Bărbulescu, un cunoscut lăutar din zona Argeșului, începând de la o vârstă fragedă. La 14 ani a fost cooptată să facă parte din Corul Căminului Cultural Topoloveni-Călinești, unde a participat la Concursul căminelor culturale pe țară, câștigând locul I ca solistă vocală în cadrul corului.

Ea a lăsat în urma ei peste 300 de melodii, multe din folclorul cules de la vechii lăutari argeşeni. Cele mai îndrăgite melodii sunt „Sus’ la munte la Muscel”, „Lele, lelişoara mea”, „De-ai fi neichii drăguliţă”, „Din Piteşti pân’ la Trivale”, „Argeşene, argeşene”. 

Citește și: Testarea în şcoli îi irită pe toţi: elevi, profesori şi sindicalişti / Adrian Voica, liderul SIPA Muntenia: „Nimeni nu are dreptul să practice o meserie în afară de cea în care este acreditat”

De-a lungul carierei sale a colaborat cu mari cântăreţi şi dirijori ai timpului, în turnee de succes din ţară şi străinătate. A fost pe aceeaşi scenă cu Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Ion Luican, Emil Gavriş, Ioana Radu, Mia Braia, Ion Dolănescu, Maria Ciobanu şi mulţi alţii.

În afară de folclor, Tita Bărbulescu avea în repertoriu muzică lăutărească autentică și muzică de petrecere, fiind, pe vremuri, printre solistele preferate de Nicolae Ceaușescu. În februarie anul viitor ar fi împlinit 86 de ani.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...