Web Analytics
scris joi, 02.12.2021

Nu prea îi iese! Avocatul francezului condamnat pentru uciderea Mihaelei Miloiu a pierdut şi în procesul în care îl apără pe Benzema

Săptămâna trecută s-a dat sentința pe fond într-un proces de notorietate mondială, în condițiile în care unul dintre acuzați a fost fotbalistul Karim Benzema, de la Real Madrid. Internaționalul francez a primit un an de închisoare cu suspendare și amendă de 75.000 de euro pentru complicitate la șantaj în cazul Valbuena. Benzema a fost reprezentat în proces de către Sylvain Cormier (foto), avocatul care l-a apărat și pe Alexandre Verdure în speța uciderii tinerei din Godeni, Mihaela Miloiu. Ca și în cazul crimei, și la șantaj a fost vorba de condamnare. Și tot ca și atunci, avocatul Cormier și-a manifestat nemulțumirea și a declarat că se impune recursul.

Nu prea îi iese! Avocatul francezului condamnat pentru uciderea Mihaelei Miloiu a pierdut şi în procesul în care îl apără pe Benzema

Cormier l-a asistat pe Verdure și pe fond, și în atac. După prima instanță, acuzatul a primit 20 de ani de închisoare, iar avocatul a solicitat redeschiderea cazului, apelând și la criminaliști francezi care au făcut cercetări inclusiv în România. În apel, Verdure a primit 30 de ani.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Cum a fost la apel / Condamnare de 30 de ani pentru grănicerul francez care a ucis-o pe tânăra din Godeni

Citește și După ce specialişti în criminalistică au căutat noi probe, cazul tinerei din Godeni ucise în Franţa intră la rejudecare

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...