Astăzi, 28 octombrie a.c., la Muzeul Golești din Ștefănești, la biserica din lemn aflată în incinta complexului muzeal a avut loc o slujbă religioasă pentru pomenirea marii familii a Goleștilor. Biserica de lemn din Drăguțești -Cotmeana, din anii 1813-1814, are hramul Sfântul Dimitrie cel Nou, și găzduiește, în fiecare an acest ritual ortodox de cinstire a înaintașilor. Zinca, Nicolae, Ștefan, Radu, Felicia Racoviță, Iordache Golescu, Marioara, Constantin și Felicia, au fost, astfel, pomeniți întru binecuvântată veșnică prețuire
Citește și Expoziția Anualei de Arhitectură la Muzeul Golești La slujbă au participat alături conducerea muzeului și angajați, organizatori ai evenimentului, invitați de seamă, precum vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu, șeful poliției Ștefănești, Bogdan Marin (Foto) și directorul general al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură, Dorin Sumedrea.
Slujba religioasă a fost oficiată de părintele Dumitru Nistor, de la Ștefănești, iar coroanele de flori au fost depuse la Biserica Sf. Treime, ctitorie a Goleștilor.
0 Comentarii