Povestea fabuloasă, de legendă, nedecriptată încă definitiv de istorie, a unei frumoase și splendide flori, în urzelile căreia de jumătate de secol a intrat și Piteștiul „Orașul lalelelor”, consider necesar a o cunoaște, mai ales că sublima creație dumnezeiască, laleaua, pare a avea predispoziția să izvodească diverse variante de manie pe tărâmurile pe care, în istorie, le cucerește, inclusiv în Pitești.
Originară din Asia Centrală, de pe văile răcoroase ale munților Tian Shan, la nord de Himalaya, descoperită cu sute de mii de ani în urmă de nomazii turci, în peregrinările lor pentru hrana nedespărțiților lor tovarăși de drumeție, caii. Tulipele din Tian Shan aveau tulpina mult mai scurtă decât cele din zilele noastre, florile simple și compacte, petalele înguste, micuța corolă nu se înălța cu mai mult de 10 cm de la sol. Adaptate la cerințele iernii și verii aride ale Asiei. Cu precădere roșii, purpurii, galbene, în pâlcuri neomogene, infinit de variate – seducând și strecurându-se pe nesimțite în inima nomazilor. Descoperirea crâmpeielor de frumusețe răsărite în sălbăticie simboliza viață, rodnicie.
Citește și Pastila de frumos. Spaţiul verde – componentă de prim ordin a vieţii piteştenilor
Momentul exact când a început cultivarea sistematică, în grădini, a acestor flori rămâne necunoscut, dar se știe că pe la 1050 tulipele erau deja adulate în Persia, înfrumusețând grădinile din Bagdad -apărând în una din poeziile lui Omar Khayyam- folosind această floare ca simbol al perfecțiunii. Otomanii, în afară de însușirea de a fi războinici, erau și horticultori pricepuți, datorită lor tulipele ajungând să se bucure de o poziție privilegiată în somptuoasele grădini ale sultanilor, musulmanii considerându-le ca o viziune asupra Paradisului. Se pare că în secolul XIV turcii, care credeau că laleaua, cea mai sacră dintre flori, reprezintă un talisman care îi apără de necazuri, fiindu-le interzisă profanarea pe însemne exterioare, și-au brodat lalele pe rufăria intimă, de corp. Dovada o reprezintă cămașa sultanului Baiazid, luptător în 1389 pe Câmpia Mierlei din Kosovo, aflată la un muzeu din Istanbul.
Adevărata dezvoltare a culturii lalelelor în Imperiul Otoman a fost favorizată de cucerirea Constantinopolului (1453) și transformarea acestuia în Istanbul. Mahomed, profitând de terenurile virane și locurile căzute în ruină, a organizat 60 de grădini mirifice. Istanbulul a devenit o adevărată grădină prin bogăția spațiilor verzi, adoptând un stil natural, menit să seducă prin abundență și diversitate, contrar grădinilor apusene, încorsetate în tipul rigid, geometric. Pe la sfârșitul sec. al XVI-lea, otomanii au început să prefere soiurile noi de cultură, obținute prin hibridizare sistematică. Aceste “lalele de Istanbul”, aşa cum aveau să fie cunoscute, se poate să fi fost încrucișate cu tipuri de lalele descoperite pe malul nordic al Mării Negre și în Crimeea, ajungând, în scurt timp, la peste 1.500 de varietăți. În Istanbul existau deja 80 de florării și 300 de florari profesioniști. Este consemnat, în 1574, chiar și un import de 50.000 de bulbi din Persia, lansat de Selim II, fiul lui Soliman Magnificul. Totul era pregătit pentru aventura lalelelor pe bătrânul continent Europa, inclusiv în România, pe care o vom descrie în serialele următoare.
Dr. Ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. „Tulipa Piteşti”, pe Calea Bucureşti
0 Comentarii