Web Analytics
scris miercuri, 22.09.2021

Vaccinarea cu a treia doză ar putea începe săptămâna viitoare

Vaccinarea cu a treia doză ar putea începe chiar de săptămâna următoare și se va face cu serurile Pfizer și Moderna.

Vaccinarea cu a treia doză ar putea începe săptămâna viitoare

Vor avea prioritate la vaccinare medicii, profesorii, pacienții cu boli cronice și cei cu imunitate scăzută.

În acest moment, doar Capitala a depășit rata de vaccinare de 50%.

În rândul tinerilor, la nivel național, sunt 20% vaccinați, iar în rândul copiilor între 12 și 15 ani, rata de vaccinare este de numai cinci procente.

”Din punctul meu de vedere, cea de-a treia doză de vaccin este necesară a fi introdusă ca și posibilitate pentru personalul medical, pentru persoanele vârstnice, pentru persoanele expuse din punct de vedere al comorbidităților, evident și pentru toți cei care vor dori, în mod voluntar, să își completeze schema de vaccinare.

Dacă ne gândim că vaccinarea a început la sfârșitul lui decembrie, ianuarie, februarie, deja avem șase, șapte luni pentru o categorie importantă din populație care s-a vaccinat și atunci ce-a de-a treia doză de vaccin vine să întărească această imunitate”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...