Web Analytics

IGPR: Percheziţii în trei judeţe într-un dosar care vizează falsificarea de certificate de vaccinare

de | 22.09.2021 09:32 | Actualitate

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi fac miercuri dimineaţă 64 de percheziţii domiciliare, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Caraş- Severin, la persoane bănuite de falsificarea unor ceryificate de vaccinare.

CITEȘTE ȘI: Beleți-Negrești: Transporta material lemnos în mod repetat în baza aceluiași aviz

”În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii  Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi  efectuează 64 de  percheziţii domiciliare, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Caraş- Severin, la persoane bănuite de fals”, anunţă IGPR printr-un comunicat.

Acţiunea se derulează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic şi uz de fals.

CITEȘTE ȘI: Tânăr decedat într-un accident de motocicletă, la Vedea!

Din cercetări a reieşit că, în perioada 15 mai – 25 iunie a.c., doi bărbaţi din municipiul Drobeta-Turnu Severin, angajaţi ai unei instituţii publice, ar fi accesat, fără drept, o aplicaţie informatică şi ar fi modificat datele acesteia, prin suprascrierea documentelor de identificare ale unor persoane vaccinate împotriva Covid-19. Astfel, pentru 96 de persoane, ar fi fost generate adeverinţe de vaccinare false, care atestă, în mod nereal, că au fost imunizate împotriva Covid-19. Vor fi puse în executare 66 de mandate de aducere, pentru audieri şi propunerea măsurilor legale.

Activităţile sunt desfăşurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mehedinţi, precum şi al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi şi cu suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii