Web Analytics

articol scris joi, 05 august 2021

Poliţist avansat pe lângă listă îşi toarnă colegii la „Doi şi un Sfert”

politisti

Cazuri de piloși care obțin avantaje la stat, apoi chiar cred că sunt și merituoși, întâlnim la tot pasul printre salariații statului.
Ne oprim, întâmplător, la speța unui polițist avansat peste rând, pe motiv de rudenie cu un politician la putere. Domnul în cauză a trecut pe nepusă masă în corpul ofițerilor de poliție, de la agent șef de post la subinspector, iar în decembrie, când s-au făcut avansările, a fost făcut inspector înainte de termen. A fost o mare surpriză însă, pentru că numele lui nu figura nici pe lista întocmită de comandanții de la Curtea de Argeș cu polițiștii merituoși și nici pe cea cu propunerile trimise de conducerea IPJ Argeș la București. La capitală s-a decis că respectivul trebuie avansat.

Dar, cum vorbeam mai devreme, nu este suficient, pentru că polițistul, care lucrează la Investigații Criminale, la Poliția Curtea de Argeș, dorește funcție de comandă și nu oriunde, ci într-o comună frumoasă și bogată cum este Domneștiul. Și pentru asta a început să practice turnătoria. De pildă, își toarnă colegii că iau masa la restaurant gratis, că își fac treburile personale cu mașina de serviciu sau că sunt prieteni cu interlopii. Adică le dă de lucru polițiștilor de la „Doi și un Sfert”, care nu mai prididesc cu lucrările/turnătoriile de la Curtea de Argeș. Și dacă lucrarea nu se încheie corespunzător, inspectorul amenință că ajunge direct la Iohannis. O fi bine, o fi rău?!…
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Manoperă penibilă la ”Doi şi un sfert”. Dan Nicolae, (pre)lucrat informativ de Nedelescu

Citește și Şeful de la Doi şi un Sfert: ”Nu am spart noi contul de Facebook al lui Dănuţ Dinu”

 

 

Distribuie!

0 Comentarii

Leard Sadriu, după victoria cu Dinamo: „Am luptat pentru Bogdan Andone. Este important pentru noi!”

Leard Sadriu, 25 de ani, a mărturisit că a trecut peste faza autogolului său. FC Argeș a pus capăt seriei […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de CS Râmnicu Vâlcea

FC Argeș Basketball a pierdut dramatic jocul disputat În deplasare, cu CS Vâlcea 1924, scor 74-75, vineri, în Liga Națională […] Citește!

Bătaie la beție în Argeș. Poliția a intervenit

În după-amiaza zilei de 07 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung în legătură cu un conflict între 4 […] Citește!

Razie pe autostrăzile din România: Peste 1.500 de amenzi într-o singură săptămână și zeci de șoferi rămași fără permis

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat peste 1.500 de sancțiuni într-o singură săptămână de controale desfășurate pe autostrăzile din România. Verificările […] Citește!

Tot mai puține afaceri noi în România! Înmatriculările au scăzut cu aproape 9%

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate în România a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Schimbare importantă pentru românii care își fac analize medicale: Clinicile private vor fi obligate să afișeze câți bani mai au de la CNAS

Românii care merg la laboratoare sau clinici private pentru analize medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) […] Citește!

Incendiu puternic la Caransebeș: 700 de anvelope, un autoturism și un ATV, mistuite de flăcări

Un incendiu de amploare a izbucnit sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, la un depozit de anvelope din municipiul Caransebeș, județul […] Citește!

15.000 de lei de la stat pentru românii cu panouri fotovoltaice. Când încep înscrierile în programul Casa Verde Baterii

Românii care au deja panouri fotovoltaice pot primi până la 15.000 de lei de la stat pentru achiziția bateriilor de […] Citește!

România, pe ultimul loc în UE la banii pentru cercetare! Bruxelles-ul pregătește o nouă lege care ar putea schimba regulile pentru universități și institute

România se află într-o situație dificilă în privința finanțării cercetării, iar o nouă inițiativă legislativă pregătită de Comisia Europeană ar […] Citește!

Furturi de proporții în Franța: Șase români, arestați după dispariția a peste 500 de kilometri de cabluri din cupru

Șase cetățeni români au fost arestați preventiv în Franța, fiind suspectați că au participat la o serie de furturi de […] Citește!

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Anunțul premierului despre indexare

Pensionarii ar putea beneficia de o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care veniturile […] Citește!

Temperaturi de până la -10 grade în România. Minime negative în toată țara în următoarele trei nopți

România se confruntă cu o răcire accentuată a vremii, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului în toate regiunile țării […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete