Web Analytics
scris joi, 05.08.2021

Cristina Stocheci, senator PSD de Argeș: „Guvernarea PNL-USR-UDMR conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare!”

Românii sunt sufocați de scumpiri de la o zi la alta, în timp ce Cîțu și miniștrii săi halucinează că „prețurile scad”.
Plusul pe care-l vede Cîțu nu există decât în capul și-n propaganda sa! Realitatea dă cu minus crâncen în actuala guvernare de dreapta, total decuplată de la nevoile oamenilor și ale economiei naționale, transmite senatorul PSD Arges, Cristina  Stocheci.
Principiul guvernanților este clar: crește puterea de cumpărare, cresc și prețurile!
Din fiecare 100 lei câştigaţi de un român, statul ia aproape jumătate. Povara fiscală pentru un salariat român obişnuit este şi anul acesta sufocantă. 46.32% din salariu, adică aproape jumătate din veniturile noastre, se duc în taxe şi impozite.
Așa arată o parte din cifrele dezastrului, pentru că lista este mult mai lungă:
 Concediile medicale sunt plătite cu întârzieri mai mari de 6 luni. În prezent valoarea nerambursată a concediilor medicale depășește 2,8 miliarde de lei, iar unii angajatori nu și-au primit nici măcar banii pe 2020, cu atât mai puțin pe 2021!
 Datoria publică a crescut cu 31 miliarde euro în timpul guvernării de dreapta!
 Împrumuturile externe au depășit, în luna mai 2021, peste 53 de miliarde de euro!
 Datoria totală a ajuns la 49,7% din PIB!
 Pensiile și salariile sunt înghețate, alocațiile amputate.
 Pentru a produce 1 leu, România se împrumută cu 2,14 lei, în guvernarea Cîțu.
Pentru a produce 1 leu, România se împrumuta cu 0,34 lei în guvernarea PSD.
Aceasta este realitatea și diferența dintre guvernarea PNL și guvernarea PSD.
Românii pierd în medie peste 2800 de lei anual din cauza scumpirilor din ultimul an și a înghețărilor/tăierilor de venituri. Mai mult decât atât, în fiecare lună, o gospodărie plătește mai mult cu aproximativ 240 de lei pentru bunurile și serviciile esențiale.
În anii guvernării dreptei, școala românească s-a degradat abrupt: doar 40% dintre copiii care se înscriu la școală ajung să ia bacalaureatul; peste 90.000 de copii au dispărut din sistemul educațional între momentul înscrierii în clasa întâi și cel al bacalaureatului;
Creșterile de preț ale curentului electric și combustibililor antrenează alte majorări la prețurile alimentelor de bază, în timp ce salariile, pensiile și alocațiile stagnează!
România merge într-o direcție greșită.
Premierul țării rămâne iremediabil rupt de realitățile pe care le trăiesc românii și continuă să facă declarații halucinante despre creșterea puterii de cumpărare.

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Să vină Dragnea și Veorica!!!

  2. „… economia Romaniei spre prapastie cu o viteza uluitoare” … a pornit din ’85/sec.trecut !
    An de an s-a altoit prapastia, astfel c’acu’ … milioane de-ai nostri se bejenira / mai dihai de cum a fost pe vremea Regulamentului Organic !

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită