Web Analytics
scris marți, 03.08.2021

Fiscul va scoate la licitație mai multe bunuri ale fostului primar din Nucșoara

Pe data de 12 august a.c, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș va încerca să vândă la licitație mai multe bunuri care au aparținut fostului edil din Nucșoara, Corneliu Berevoianu.
Este vorba despre patru terenuri situate în extravilanul comunei și despre un apartament din Pitești, situat pe Calea Drăgășani.

Fiscul va scoate la licitație mai multe bunuri ale fostului primar din Nucșoara

Delapidare de câteva zeci de mii de euro la Primăria Nucșoara

În anul 2019, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat pe fostul edil Corneliu Berevoianu la trei ani de închisoare cu suspendare pe un termen de supraveghere de trei ani şi interzicerea, timp de doi ani, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

 

 

 

CITEȘTE ȘI: Program cultural-artistic dedicat Zilelor Orașului Ștefănești

 

 

 

Reamintim că, dosarul a pornit în urma unui raport al Curţii de Conturi, încheiat în anul 2012, ai cărui auditori au constatat că Primăria Nucșoara a efectuat plăţi integrale pentru lucrări neefectuate, în baza unor contracte încheiate în anii 2007 şi 2011. Prejudiciul total creat de fostul primar şi angajatul primăriei, unităţii administrativ-teritoriale, s-a ridicat la 85.000 de euro, adică 400.000 lei.

O parte din sumă a fost recuperată, după ce trei dintre suspecţi au plătit, voluntar, sumele reţinute în dreptul lor. Ion Necula, de la Dacorom Company, şi Ionuţ Piuariu, reprezentant al Self Gepi SRL au achitat aproximativ 67.000 lei. De asemenea, şi asociaţiile crescătorilor de animale „Măgura Nucşoara” şi „Stâna dintre Munţi” au plătit alte 257.000 lei.  (Antoniu Neguț)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...