Săptămâna viitoare va fi anunţat calendarul organizarii concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de conducere în toate structurile MAI. Potrivit ministrului de Interne, Lucian Bode, în Poliţia Română, din 4.800 de posturi de conducere, 1.380 sunt ocupate de împuterniciţi. Ministrul a declarat că doreşte un ”management predictibil stabil” în toate structurile MAI și că una dintre marile problemele ale ocupării posturilor de conducere de către interimari este lipsa de independență a acestora în raport cu autoritățile locale.
Astfel că, în această săptămână, va fi făcut public calendarul concursurilor la nivelul acestor structuri. Trebuie spus că și la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliție mai multe posturi sunt ocupate prin împuternicire, unul dintre acestea fiind chiar cel de inspector-șef, ocupat în prezent de comisarul-șef Marian Badea. În ceea ce-i privește pe adjuncții săi, Gabriel Gherghe și Florin Mocanu, amândoi au concurs pe post.
Citește și Generalul în rezervă Nicolae Berechet, critic faţă de recentele scandaluri din poliţie: „Văd oameni puşi să conducă structuri şi care nu au capacitatea, nici informativă, nici aplicativă să o facă”
articol scris joi, 17 iunie 2021
Concursuri pe posturile de conducere din poliţie ocupate de interimari

Distribuie!
Rogobete cere reguli stricte de acces în spitale: „În spital nu se intră ca în gară, , cine vrea, când vrea şi unde vrea”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, cere managerilor de spitale să înăsprească măsurile de securitate și să controleze strict accesul în unitățile medicale, […] Citește!
Un român căutat pentru uciderea unui vânzător de mașini în Germania a fost prins în Spania
Un român căutat de autoritățile germane într-un dosar de omor a fost prins la Torrevieja, în Spania, după ce le-a prezentat […] Citește!
George Simion, declarații de pe scena protestului pentru Călin Georgescu: „Noi am răspuns numai unei chemări”
Președintele AUR, George Simion, a participat sâmbătă la manifestația organizată în Parcul Izvor din București în sprijinul fostului candidat la alegerile […] Citește!
România câștigă definitiv procesul în dosarul Roșia Montană
LEAUA DAMCALI DEACONU PAUNESCU – LDDP anunță că, împreună cu firma internațională de avocatură LALIVE, a obținut a doua și […] Citește!
Nicuşor Dan, despre procesul derulat în cazul Roşia Montană: Proiectul a fost profund ilegal. Este o victorie importantă
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, parte a […] Citește!
Gentea a anunțat înființarea la Pitești a unor servicii dedicate victimelor violenței domestice
Sâmbătă, 14 noiembrie, la Filarmonica Pitești a avut loc o „Acțiune civică pentru comunitate – Stop violenței domestice!”, dedicată unei […] Citește!
Accident șocant: un adolescent de 17 ani, lovit de o mașină care a pornit singură la vale
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost lovit de o mașină care s-a pus în mișcare și a […] Citește!
Ninsori abundente în centrul țării. Se circulă în condiții de iarnă pe DN1, DN73 și Transfăgărășan
Ninsorile abundente afectează mai multe zone din centrul României, iar șoferii sunt nevoiți să circule în condiții de iarnă pe […] Citește!
Doliu în familia directorului adjunct de la Finanțe Argeș
Este doliu în familia lui Rareș Țînțar, directorul adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș. Soția sa, Cristina Elena […] Citește!
Ministerul Apărării oferă trei salarii medii brute tinerilor care vor să devină rezerviști militari
Ministerul Apărării Naționale a lansat vineri, 13 noiembrie, în transparență decizională, un proiect de Hotărâre a Guvernului referitor la Normele […] Citește!
Video. Deputatul Tudor Ionescu, discurs apreciat la Geneva, la Conferința Parlamentară Globală
Tudor Ionescu, deputat de Argeș din partea Partidului S.O.S. România, a luat cuvântul, vineri, 13 noiembrie 2026, în cadrul Conferinței […] Citește!
Argeș. 385 căsătorii și 65 divorțuri, în luna august 2026
Potrivit celor mai recente date primite de la Direcția Județeană de Statistică Argeș, în luna august a acestui an, la […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei
Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!
La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii
Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!
Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii
Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!



























0 Comentarii