Sâmbătă, la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti, a avut loc ședința Consiliului de Coordonare Local Piteşti al PDL. Mai concret, a fost momentul în care portocalii piteşteni şi-au ales un nou preşedinte şi un nou Birou Permanent Local, după ce, din vară, organizaţia a fost condusă de un Birou Permanent Local interimar. Dintr-un total de 380 de delegaţi invitaţi, în sala de spectacole a teatrului au fost prezenţi un număr de doar 276 de votanţi, motiv pentru mulţi dintre cei prezenţi să-şi spună în şoaptă: „Cum arăta sala asta acum câţiva ani şi cum arată acum!”, aluzie la numărul tot mai mic al democrat-liberalilor de după perioada de guvernare. Şedinţa a fost condusă de vicepreşedintele PDL la nivel naţional, Bogdan Cantaragiu, dar pe care finalul evenimentului nu l-a mai prins în sală, acesta fiind aşteptat la Alexandria. La prezidiu au mai luat loc preşedintele interimar al PDL Argeş, Cătălin Teodorescu, preşedinta Organizaţiei de femei a PDL Argeş, Olimpia Doru, preşedinta Organizaţiei de pensionari a PDL Argeş, Dorina Stanciu, preşedintele Organizaţiei de tineret al PDL Argeş, Robert Ion, preşedintele PDL Curtea de Argeş, Vasile Sabie, preşedintele PDL Câmpulung, Ionel State, Dănuţ Bica, Gheorghe Alecsei de la Curtea de Argeș sau consilierul judeţean Dorin Voicu. Cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte au fost consilierul local Mihail Tudor şi fostul director de la Ape, Adrian Moisescu.
„Confortul cetăţeanului nu înseamnă pavele, fântâni cântătoare sau câini pe străzi”
Momentul discursurilor a fost unul pe care, consilierul Tudor a ştiut să-l fructifice mult mai bine. Profitând de o intervenţie scurtă şi parcă lipsită de forţă, pentru o asemenea împrejurare, a lui Moisescu, Mihail Tudor a luat microfonul mobil, a coborât de pe scenă în sală şi a criticat în termeni duri actuala conducere administrativă a oraşului, dar şi pe cei plecaţi în ultima perioadă din PDL. „Confortul cetăţeanului nu înseamnă pavele, fântâni cântătoare sau câini pe străzi, confort înseamnă o apă ieftină la robinet. Această administraţie nu a creat niciun parc industrial, iar Ploieştiul, rivalul nostru în lupta pentru regionalizare, are trei astfel de parcuri. Eu sunt pentru uşi deschise la partid, dar pentru garduri înalte în spate. Cei care au avut funcţii când am fost la guvernare, dar apoi au plecat, nu mai au ce să caute înapoi”, a spus Tudor care şi-a continuat reprezentaţia prezentând şi un registru în care toţi membri PDL-işti care au diferite probleme pot veni să şi le noteze. „Toate şedinţele Biroului Permanent Local le vom începe uitându-ne pe acest registru, pentru a vedea ce am mai rezolvat şi ce vom mai putea rezolva”, a mai spus consilierul. Reacţia celor prezenţi în sală a arătat că discursul a avut efectul scontat, iar în cele din urmă cu un număr de 140 de voturi, Mihail Tudor a fost ales noul preşedinte al PDL Piteşti. Foarte aproape s-a situat şi Adrian Moisescu, 127 de voturi, iar 9 buletine de vot au fost declarate nule. Funcțiile de prim-vicepreşedinţi au fost ocupate de Adrian Moisescu şi Gheorghe Duţulescu, cea de secretar general – Dumitru Zamfirache, secretar general adjunct – Izabela Miron, iar cei opt vicepreşedinţi aleşi au fost: Alexandra Angheluţă, Marin Bugan, Camelia Dumitraşcu, Adriana Dumitru, Emilian Lefter, Gheorghe Malacu, Daniel Ciobanu şi Augustin Pletea.
Ionuţ BURCEA
0 Comentarii