Web Analytics
scris miercuri, 16.10.2013

Deputatul Drăghici, executat la Antena 3, la pachet cu vila, dosarul de la DNA şi nevasta

# Se canibalizează PSD Argeş? # N-au fost iertate nici alte bunuri ale familiei de bugetari Drăghici, precum Audi-ul  Q5 de zeci de mii de euro al soțului și apartamentul de sute de mii de euro al soției, achiziționat în cartierul rezidențial Monte Carlo din București  # Intervenția telefonică neconvingătoare în emisiunea moderată de Oana Stancu și Adrian Ursu  l-a îngropat și mai rău pe deputatul argeșean.  Faptul că pesediștii argeșeni își pun tot mai des poalele-n cap, într-o goană turbată după funcții, putere, avere și alte privilegii, a devenit atât de evident, încât nu se mai vede doar în prăfuita noastră centură politică, ci chiar în centura mare a Bucureștiului, unde evoluează specimenele politice de tonaj greu. În ce ne privește, am remarcat de mai multă vreme grețosul fenomen și chiar în ediția trecută am comentat pe larg spectacolul jenant oferit de tinerii pesediști la conferința în care și-au ales noul șef. În persoana Georgianei Popescu, proaspăta soție a deputatului Mircea Drăghici, care l-a învins, printr-o rețetă împrumutată parcă de la blaturile din fotbal, pe Traian Achim, finul deputatului Radu Vasilică. Totul nefiind altceva decât o nouă demonstrație a faptului că așa numiții lupi tineri din PSD, alde Vasilică și Drăghici, sunt capabili să sfâșie pe oricine, dar să se sfâșie și între ei, pentru a ajunge la funcțiile pe care a devenit deja evident că nu le merită în partid. Lăcomie, lipsă de educație și caracter, cuplate și cu un oportunism feroce care face casă bună, viloi chiar, cu nepotismul și parvenitismul, sunt armele principale cu care se dă lupta pentru putere în PSD-Argeș, devenit astfel un câmp de luptă bezmetică între cei care și-au propus să preia șefia organizației cu orice preț. Era deci doar o chestiune de timp până ce toată această confruntare politică dată după principii ca la ușa cortului va capta atenția și la București, acolo unde, iată, unele din vedetele războiului taliban din PSD-Argeș au început deja să facă audiență. Este cazul deputatului Mircea Drăghici, trezorier al PSD, chestor al Camerei Deputaților și consilier onorific al premierului Victor Ponta, căruia i s-au dedicat sâmbăta trecută spații generoase din cunoscuta emisiune Exces de putere de la Antena 3, realizată de Oana Stancu și Adrian Ursu. În care deputatul, mult prea obișnuit să aibă parte de apariții televizate și articole de presă favorabile, s-a trezit luat în malaxorul celor doi realizatori, ieșind la final aproape chisăliță. Chiar dacă, trebuie să recunoaștem, Mircea Drăghici și-a păstrat în permanență cumpătul și răbdarea, rezistând cu stoicism până a fost făcut mici și fărâme. Vă avertizăm că materialul care urmează conţine relatări care vă pot afecta emoţional.

Cuiul lui Pepelea, dosarul lui Drăghici de la DNA

Subiectul central al emisiunii a fost evoluția stranie a dosarului deputatului Mircea Drăghici, pus la cuptor de DNA-Pitești încă din 2011, dar care nu s-a copt nici astăzi prin vreo soluție dată de procurori. Iniţial, anchetatorii au anunţat că s-a început urmărirea penală împotriva deputatului, acesta fiind acuzat că ar fi pus umărul, împreună cu președintele CJ, Constantin Nicolescu, să convingă mai multe zeci de primari din Argeș să încheie contracte de consultanță pentru realizarea strategiei de dezvoltare a localităților respective cu o firmă bucureșteană, European Project Consulting, în care Drăghici ar fi avut interese. Iar de atunci, dosarul a fost disjuns, prin separarea deputatului de speța inițială, fără ca între timp să se pronunțe vreo soluție în privința cercetărilor. Motiv pentru realizatorii emisiunii să se întrebe dacă nu cumva între disjungerea dosarului, absența unei soluții după atâta vreme și promovarea procurorului Călin Nistor, cel care a instrumentat dosarul la Pitești, ca adjunct al DNA pe țară, nu este cumva o legătură. „Procurorii au făcut aşa în 2011, scoatem treaba asta cu Drăghici, o disjungem în alt dosar şi aşa a rămas situația până acum. Din 16 mai 2011, dl Drăghici n-a mai fost chemat o dată la DNA. Ziariştii din Piteşti tot întreabă, dar ce se mai întâmplă cu dosarul lui Mircea Drăghici? Păi se întâmplă că dl Nistor de la DNA Piteşti a ajuns la DNA Bucureşti”, a prezentat situația realizatoarea Oana Stancu, devenind însă și mai explicită pe parcurs: „Situația se prezintă deci așa: DNA Piteşti îl trimite la puşcărie pe Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean, dar pe prietenul lui Constantin Nicolescu, pe mâna dreaptă a lui Nicolescu, Mircea Drăghici, îl spală. Disjunge cauza lui şi din 2011 uită de ea. Întâmplător, şi cu toate ghilimelele de rigoare la acest întâmplător, şeful DNA Piteşti, Călin Nistor, ajunge adjunctul lui Morar la DNA şi rămâne și adjunctul lui Kovesi la DNA, chiar la rugămintea premierului Ponta, care era ministrul interimar al Justiţiei. Asta după un prim refuz al procurorului, când domnul Ponta chiar se ruga de el să rămână”. De-aici încolo, emisiunea a devenit chiar spumoasă, după ce la telefon a intervenit însuși deputatul Mircea Drăghici.

Contraatac cu „factorul surpriză” Georgiana

Surprinzător, acesta a pornit discuția lăsând să se înțeleagă faptul că întreaga emisiune ar fi, de fapt, rodul supărării celor care s-au simțit deranjați de alegerea soției sale, Georgiana Popescu, la șefia tineretului PSD din Argeș. „Probabil că a deranjat foarte mult la Argeş prezenţa actualei mele soţii în funcţia de preşedinte la tineret, care a mizat într-adevăr pe factorul surpriză. În politică se foloseşte factorul surpriză, iar în cazul în care n-aţi observat, în bătăliile politice factorul surpriză este determinant”. Fapt care l-a făcut pe celălalt moderator, Adrian Ursu, să recunoască: „Ne-aţi făcut o surpriză cu soţia!”. La scurtă vreme însă, discuția s-a înăsprit, după ce Ursu a constatat că, în loc să răspundă la întrebările cu dosarul de la DNA și amânarea soluționării lui, deputatul își făcea de lucru pe alte teme, mizând probabil tot pe „factorul surpriză”. „Vă bateţi joc de telespectatorii care urmăresc această emisiune, inclusiv de alegătorii dvs?”, s-a enervat într-un final Adrian Ursu. Ca și Mircea Drăghici, de altfel, care s-a declarat intrigat de ce este prezentat sub titulatura de „Infiltratul de la vârful PSD”, ba chiar a motivat că are ezitări în răspunsuri pentru că aude discuțiile din platou cu delay, deci cu întârziere.

Mircea Drăghici se declară și el deranjat de tergiversarea dosarului său la DNA

Într-un final, Mircea Drăghici a explicat și cum stă treaba cu firma European Project Consulting din București, despre care DNA susține că ar fi favorizat-o să obțină contracte de consultanță la primării din Argeș. Deputatul spune că îi cunoștea pe patronii acesteia, Florin Drăgan şi Petronela Catană, ba chiar că aceștia i-au cedat un punct de lucru, European Project Consulting Management Pitești, firmă care n-a avut însă nicio treabă cu contractele de la primării și pe care Drăghici a închis-o în 2008, când a ajuns deputat. „Firma unde eu am fost asociat nu a avut niciodată contracte cu statul. Asta a constatat şi DNA-ul. Iar cu cealaltă firmă, de la București, nu am avut niciodată vreo implicare. Ei au vrut să facă o firmă şi la Piteşti, au pornit-o, după care, probabil văzând că nu pot acoperi şi această zonă, mi-au cedat-o mie”. Iar în ce privește tergiversarea soluționării dosarului său la DNA, deputatul s-a declarat și el deranjat de acest fapt: „Ce spuneţi dvs că nu m-au mai invitat domnii de la DNA între timp nu este adevărat. Chiar la sfârşitul anului trecut, Garda Financiară a luat toată activitatea acestei firme din contabilitate, de la naştere până la închidere. Iar eu, prin avocat, am depus cerere pentru ridicarea vitezei de soluţionare a dosarului. Adică ori împingerea lui către justiţie, ori închiderea. Avocatul meu este la fiecare 2 luni la DNA, unde ni se cer în continuare alte documente care să ducă la soluţionare. Credeţi că mie îmi convine că sunt de 5 ani cu un dosar? Credeţi că mie îmi convine că tatăl meu a murit uitându-se la dvs când eram invitat la DNA, pe criza pe care a avut-o?”. Moment în care același Adrian Ursu a reacționat la fel de prompt: “Dumnezeu să-l odihnească, dar nu cred că este corect să invocaţi memoria tatălui dvs într-o astfel de situaţie. Ne imputaţi nouă moartea tatălui sau cum? Ați spus că pe certificatul de deces scrie data, ora şi momentul în care s-a întâmplat acest lucru. Sună cinic că v-aţi folosit de un asemenea document ca să vă apăraţi la DNA”.

Apartamentul de lux din București al soției, bomboana pe coliva emisiunii

Cele mai spumoase discuții s-au purtat însă spre finalul emisiunii, care l-a găsit pe deputatul Mircea Drăghici chestionat despre sursele financiare care stau la baza averii sale deloc de lepădat. Asta în condițiile în care unicul său venit este salariul de deputat, dividente primite în 2008 de 23.000 lei, plus niște împrumuturi de la persoane fizice. Mircea Drăghici și-a construit la Curtea de Argeș o casă foarte cochetă, P+M după cum a ținut să atenționeze, deci nu vilă, și conduce un superb Audi Q5, pe care spune că a dat 47-48 mii de euro și că acum se află… la vânzare. Deputatul a mai adăugat însă că a mai obținut venituri și din vânzarea unei alte mașini, Kia Sportage, și a cotei sale dintr-o casă de vacanță la munte. Marea surpriză a venit în momentul în care Oana Stancu l-a întrebat pe Drăghici dacă recunoaște ceva din imaginile prezentate cu un luxos cartier rezidențial din București, Monte Carlo Residence, în care locuințele sunt accesibile ca preț doar marilor bogătași, cu plecare de la 595.000 euro, întrucât sunt rezervate „celor care pot alege să petreacă o permanentă vacanță de 5 stele”, întrucât apartamentele sunt inspirate din luxoasele rezidențe din Monte Carlo. Inițial, Mircea Drăghici a spus că nu recunoaște nimic, precum Ceaușescu. Abia apoi, când a fost întrebat frontal „Soţia dvs deţine apartamentul 4 din acest ansamblu Monte Carlo?”, deputatul a răspuns sec că da.
Apoi iar a stat mult pe gânduri, când a fost întrebat câte camere are locuința, amintindu-și abia într-un final că este vorba de trei camere. În ce privește prețul, deși conform prezentărilor făcute și de realizatori, locuințele pleacă de la 595.000 euro, deputatul a spus că soția l-a cumpărat cu numai „130 și ceva de mii de euro”. Iar în ce privește banii, Georgiana Popescu nu duce lipsă, câtă vreme este consilieră la Parlamentul European a Dacianei Sârbu, soția premierului: „Soţia mea lucrează de 10 ani la Parlamentul European şi o să fiţi puţin surprinsă despre cum plăteşte Parlamentul European. Este un apartament, cu trei camere, unul dintre cele mai mici din complex”.
Material realizat de Mihai BĂDESCU

***

Deputatul Radu Vasilică: ”Informaţiile de la Antena 3, despre domnul Drăghici, nu au venit de la noi”

# Se spune că informațiile prezentate despre deputatul Mircea Drăghici, week-endul trecut, la emisiunea ”Exces de putere” de la Antena 3 ar fi venit de la tine.
– Nu am absolut nicio implicare în acele informații prezentate.
# Cine crezi atunci că ar putea fi în spatele dezvăluirilor? S-a vorbit despre socrul tău, despre președintele Nicolescu sau chiar despre Liviu Dragnea.
– Acele informații nu au venit de la noi din partid. Doar jurnalista Oana Stancu poate să vă spună de unde avea acele informații. Sincer să fiu, am urmărit doar o parte din acea emisiune. Ce pot să spun e că fiecare răspunde de faptele lui și de modul în care știe să își administreze cariera politică și profesională.
# Este, la ora actuală, un conflict intern în PSD Argeș între tine și deputatul Mircea Drăghici?
– Nu, nu este. Și nu văd niciun motiv pentru care ar putea fi un astfel de conflict intern. Conflict poate să fie între noi și reprezentanții opoziției. Dacă cineva are interes să alimenteze conflicte interne, este liber să iasă din partid.
# S-a vehiculat și faptul că alegerea Georgianei Popescu, soția lui Mircea Drăghici, ca președinte al organizației județene de tineret din partid ar fi deranjat și te-ar fi deranjat…
– Au fost mai multe obiecții legate de legitimitate la acele alegeri. Însă acum acest lucru este un capitol încheiat. Aștept cu mare interes să văd care vor fi rezultatele noii echipe, mai ales că au promis anumite lucruri. Mingea e în terenul lor acum. Să vedem câți tineri vor reuși să promoveze la alegerile locale.
Denis Grigorescu

***

Georgiana Popescu-Drăghici: ”Nu am văzut emisiunea”

Am dorit să stăm de vorbă și cu Georgiana Popescu-Drăghici, soția deputatului argeșean, vizată, la rându-i, de emisiunea ”Exces de putere” de la Antena 3. Aflată la Aeroportul Henri Coandă în așteptarea avionului spre Bruxelles (unde lucrează ca și consilieră a europarlamentarei Daciana Ponta), proaspăta președintă a TSD Argeș ne-a spus: ”Nu am văzut emisiunea la care faceți referire. Vorbim atunci când revin în țară.”
Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită