Web Analytics
scris joi, 12.09.2013

Mario Păun de la PPDD va fi şef la TSD Piteşti

Miercuri au loc alegeri la TSD Pitești pentru postul de președinte. Un eveniment de… nebăgat la pariuri, în condițiile în care pe liste e un singur candidat. Rezerva de cadre a PSD Argeș este atât de numeroasă și valoroasă, încât au apelat la un transplant politic de la „celebrul” PPDD Argeș. L-am numit aici pe fostul candidat la deputăție din partea PPDD pe Colegiul Costești, Mario Păun, cel căruia Marian Fulga i-a semnat actele de transfer mai greu decât a făcut-o Meme Stoica pentru Chiricheș. Cine știe, probabil că Fulga știa el ce știa și grila de „transfer” a lui Păun a rămas neacoperită. În ritmul ăsta de achiziții, ca să își facă un adevărat „dream team” la organizația de tineret, PSD Argeș ar trebui să facă și alte inseminări de tinere talente, precum Liviu Marghiolu (tot candidat PPDD la deputăție, dar pe Colegiul Pitești) și Valentin Șuvar, candidat la deputăție din partea Forței Civice pe Colegiul Curtea de Argeș. Dacă tot e să se aleagă praful, măcar  să se aleagă frumos și cu procentul cât mai jos. Cât despre Mario Păun, trebuie spus că acesta are un CV politic impresionant: este băiatul patronului care deține casa de schimb valutar Pavone din Pitești și ginerele lui Marian Drăgoi, patronul firmei de construcții Building Astrom. În concluzie, Mario are bani, partid îi mai trebuia… Acum și-a găsit unul. Peste patru ani aflăm și dacă mai are bani. (ELECTRO-CUTARE)

Mario Păun de la PPDD va fi şef la TSD Piteşti

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită