Web Analytics
scris joi, 22.04.2021

PSD Argeș, acțiuni de ecologizare în județ

PSD Argeș va marca ziua internațională a pământului prin acțiuni de ecologizare în localități precum Pitești, Mioveni, Mărăcineni, Călinești, Recea, Râca, Popești, Sălătrucu, Valea Mare Pravăț.
La acțiuni participă membri ai organizației non-guvernamentale „Prietenii Pădurilor”, ai Asociației “Excentric Young”, voluntari social-democrați, parlamentarii PSD Argeș, conducerea Consiliului Județean, primari și consilieri locali PSD.
Deșeurile vor fi colectate selectiv între orele 16-18, acestea urmând să fie transportate de către o firmă specializată autorizată către o rampă de depozitare și reciclare.
Acțiunea comună a voluntarilor, reprezentanților societății civile, ONG-urilor de mediu, a consilierilor locali și județeni, a primarilor și parlamentarilor este mesajul pe care Partidul Social Democrat îl transmite pentru a pregăti împreună viitorul, lăsând copiilor noștri o Românie curată și verde!
„Argeșul este locul unde ne-am născut, trăim și ne dorim să ne rămână copiii. Județul nostru trebuie să aibă o dezvoltare durabilă în care să îmbinăm armonios grija pentru mediu cu creșterea economică!”, au transmis pe pagina de Facebook repezentanți ai PSD.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...