Web Analytics
scris luni, 12.04.2021

CE AVERE ARE PRIMARUL DE LA CURTEA DE ARGEȘ

Atât veniturile provenite din salarii, cât şi declaraţiile de avere şi de interese ale aleşilor locali din Orașul Regal au fost publicate săptămâna trecută pe site-ul Primăriei.
Astfel, constatăm că edilul Constantin Panţurescu obține cea mai mare indemnizaţie brută lunară din cadrul admistrației locale, şi anume suma de 13.520 de lei. Respectând toate prevederile legale, consilierii locali din municipiu încasează un procent de 10% din indemnizaţia şefului administraţiei municipale, nu mai puțin de 1.352 de lei pentru prezența la două ședințe de Consiliu pe lună.

CE AVERE ARE PRIMARUL DE LA CURTEA DE ARGEȘ

 

 

CITEȘTE ȘI: Incendii la Valea Danului și Colibași

 

 

 

Potrivit declaraţiei sale de avere publicată, soţia primarului, Luiza Panţurescu, a moştenit în anul 2017 un teren de aproximativ 785 metri pătraţi în Curtea de Argeș şi un autoturism marca Skoda. Cei doi dețin împreună un apartament în municipiu ce are o suprafaţă totală locuibilă de 66 metri pătrați.
Familia Panţurescu n-a tezaurizat bunuri, nu are împrumuturi contractate sau acordate, însă primarul social-democrat are trei conturi curente cu 15.886, 9.309 şi 7.038 lei de lei la o bancă şi deține două depozite în valoare de 50.000 şi de 46.850 lei de lei. Ambele depozite au fost deschise în 2019 la BCR şi însumează în total suma de 129.083 lei.

 

 

 

CITEȘTE ȘI: Tinerii români din diaspora pot obține de la stat finanțări de până la 50.000 de euro

 

 

În calitate de primar a încasat anul trecut 118.632 lei, iar soţia, angajată la Sucursal Hidrocentrale Curtea de Argeș, a înregistrat, anul trecut , un venit de 60.721 lei obținut din salariul lunar.
Din declaraţia de interese reiese că primarul Panţurescu este preşedinte al PSD Curtea de Argeș şi vicepreşedinte în cadrul Biroului Executiv al PSD Argeş.

 

A.N

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...