Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va aloca 20 de milioane de lei pentru acoperirea costurilor aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic privind rasele de animale, precum şi a celor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul instituţiei.
CITEȘTE ȘI: AEP: Mai puțini cetățeni cu drept de vot înscriși în registrul electoral
„Suma alocată ajutorului de stat pentru semestrul I al anului 2021 este de maximum 20.000 lei, din care 8.805 mii lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, respectiv 11.195 lei pentru speciile ovine şi caprine, şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2021”, se menţionează în proiect. Prin Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 s-a instituit o schemă de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, care are perioadă de aplicare până în data de 30 iunie. Potrivit sursei citate, schema de ajutor de stat are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi a costurilor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului. „Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creşterii animalelor”, se arată în document.
Intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor menţionate este de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice şi de până la 70% din costurile aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului. Solicitanţii ajutorului de stat sunt asociaţii sau organizaţii de crescători de animale care prestează serviciile menţionate anterior, acreditate de Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu” pentru întocmirea şi menţinerea registrelor genealogice ale raselor de animale şi/sau pentru determinarea calităţii genetice a raselor de animale.
CITEȘTE ȘI: Executivul lansează un concurs de promovare a principiilor de guvernare deschisă
De asemenea, solicitanţii trebuie să încheie cu beneficiarii, crescători de animale, cărora le prestează serviciile menţionate anterior contracte care să cuprindă specia, rasa şi numărul de animale, serviciile prestate şi tariful acestora. Prin Hotărârea Guvernului nr.1006/2020, aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare, s-a prelungit până la data de 30 iunie. „Luând în considerare că durata de aplicare a schemei de ajutor de stat pentru acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi a costurilor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, s-a prelungit până la data de 30 iunie, este necesar ca pentru semestrul I al anului 2021 să se aprobe valoarea maximă alocată cu încadrarea în plafonul de 759.250 lei aprobat pentru perioada 2015 – 30.06.2021. Astfel, prin prezentul proiect se stabileşte valoarea totală maximă a ajutorului de stat pentru semestrul I al anului 2021, de 20.000 lei. Repartizarea sumelor pe specii se realizează proporţional cu sumele solicitate prin cererile iniţiale anuale, respectiv 8.805 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, şi 11.195 lei pentru speciile ovine şi caprine, şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2021”, se explică în nota de fundamentare.
Reprezentanţii MADR susţin că producţiile obţinute de la rasele ameliorate asigură materia primă pentru industria alimentară şi siguranţa alimentară a populaţiei, iar obţinerea unor producţii de calitate creează premisele dezvoltării şi extinderii mediului de afaceri în spaţiul rural. De asemenea, îmbunătăţirea performanţelor la rasele de animale conduce la creşterea veniturilor crescătorilor de animale, şi, în consecinţă, la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă a acestora.
foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
0 Comentarii