Președintele le cere autorităților responsabile cu gestionarea pandemiei să comunice mai bine necesitatea măsurilor, iar cetățenilor să respecte restricțiile. ”Nu există alternativă pentru a stopa o creștere galopantă a numărului de îmbolnăviri, care ar duce la blocarea sistemului sanitar, cu consecințe dintre cele mai dramatice”, mai spune Iohannis.
„România este o democrație funcțională și matură, în care libera exprimare a opiniilor este garantată. Libertatea de gândire nu poate fi îngrădită, toți avem dreptul la opinie și dreptul să ne-o putem exprima public. Acesta este un principiu nenegociabil și fundamentul unei societăți libere.
Demonstrațiile și protestele sunt firești, legitime și fac parte din structura oricărei democrații funcționale.
Intolerabile și complet de neacceptat sunt manifestările violente, extremismul, xenofobia, toate acestea ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viața și sănătatea tuturor. Inclusiv ale celor care protestează și neagă efectele dramatice ale unei pandemii care a îmbolnăvit peste o sută de milioane de oameni și a răpus milioane de suflete la nivel global”, a transmis presedintele.
0 Comentarii