Nostalgic îmi ridic glasul împotriva vânzării pământului țării străinilor. Dar s-a dus vremea sfatului bătrânilor. Legea nu a fost încă votată. Însă porunca a fost dată de Înalta Poartă. Cu termen fix: nu se poate trece de toamna care vine. Așa că zăpada din iarna viitoare poate să se aștearnă și peste pământ străin în România. După care va urma lungul îngheț al înstrăinării. Înstrăinarea noastră de noi…
S-a potrivit să fie și un moment norocos. Pentru cumpărătorii amatori de chilipiruri. Este timpul când sărăcia ne roade până la os. Puterea își cam ia mâna de pe noi când e vorba de supraviețuire. Vechi obicei, din guvernare în guvernare: vânzări, disponibilizări, taxe și impozite.
Nu mai e nimic de vânzare? Mai sunt niște căi ferate cu șine și vagoane. Și alte firme leșinate de stat, din care s-ar putea mulge ceva comisioane.
Și tocmai când se credea că s-a ajuns la blană, că nu mai e nimic de făcut, statul a strigat disperat, ca orice naufragiat. Evrika! Pământ!
Pământ de vândut…
Nicio îndoială, legea va trece prin Parlamentul cu 70% de senatori și deputați USL. Majoritate absolută. Nu se discută! Chiar dacă nu făcea parte din programul electoral. N-ai știut, n-au știut nici aleșii națiunii. Nici alegătorii. Dar ce mai contează. Ai fost ales, votează! De bine, de rău, să nu te împotrivești, să nu faci altceva decât ce îți cere partidul tău. N-ai cum să contrazici. Nici pe el, nici aliatul de nădejde… Băiatul care se bate cu pumnul în piept că această vânzare va fi cea mai mare realizare… Cum – necum, el a ajuns ministrul agriculturii. Chiar dacă este mai puțin școlit în domeniul respectiv decât pe vremea lui Romulus Zăroni. Acela fusese logofăt pe moșiile boierului Petru Groza și își completa studiile de specialitate la școala medie tehnică din Găești, cursuri fără frecvență. Și avea patron un baron cu puteri excepționale.
Nu avem tradiție în vânzarea pământului către străini. Atât Partidul Conservator cât și cel Liberal dinaintea Primului Război Mondial respingeau această idee ca pe un adevărat pericol național. Tocmai acesta a fost motivul pentru care Eminescu era considerat antisemit. Gazetarul și poetul se împotrivea înstrăinării pământului.
Poporul român s-a născut apărându-și pământul. De goți, de huni, de avari, de pecenegi, de cumani, de unguri, de bulgari, de tătari, de alte popoare migratoare. Cu bâta, cu parul, cu secera, cu furca, cu sapa, coasa… cu viața. Să mori pentru pământ nu era o vorbă în vânt.
Pentru vitejie, pentru loialitate, pentru sacrificii erai răsplătit cu pământ. Munții Vrâncioaiei, Munții Moșilor din Aref… Când un aprod s-a făcut movilă ca Ștefan cel Mare să se salveze pe cal, a fost dăruit cu moșii și ridicat în rang până acolo încât a putut să se tragă din el neamul Movileștilor de dregători, cărturari și chiar voievozi. Cuza a împroprietărit țăranii și după Întâiul Război Mondial, s-a întâmplat la fel.
Patima de a avea pământ era mai mult o necesitate decât o alienare. Ion din romanul lui Rebreanu este prototipul. Iar când sărăcia devenea cruntă, când nu mai puteau s-o suporte, se răsculau. Pârjoliri. Distrugeri. Sălbăticie. Brutalitate. Armate. Sate incendiate. Groapa săpată de viu. Puști. Mitraliere. Sânge. Pentru pământ…
…Cumpărați pământ în România! Negocieri. Tocmeală. Învoială. „Nesilit de nimeni!”. Proprietari. Umbre de țărani. Bătrâni. Neputincioși. Copiii la muncă în lume. Pământul părăginit. Nu sunt bani de însămânțat, de recoltat. Pensii mici. Impozite mari. Se scumpesc gazele, curentul electric, alimentele, medicamentele, îmbrăcămintea, încălțămintea, internarea în spital, țigările, băutura, benzina…
Pământ de vânzare. Petec cu petec, țara toată. Până când n-o să mai avem nici unde să călcăm.
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii