Scriitorii români nu prea au lăsat urme în istoria literaturii americane. Cei care au influențat-o și chiar au determinat-o au fost, bineînțeles, englezii, începând cu Shakespeare și nesfârșind cu Dickens. Concomitent, francezii din toate curentele și chiar masiv rușii cu Gogol, Cehov și mai ales Dostoievski. Spaniolii chiar de la romanul picaresc și Cervantes, italienii, germanii, scandinavii, evreii. Titanii emigranți din România nu au trecut oceanul. Eugen Ionescu și Emil Cioran se opresc în țara cocoșului galic. Dar operele lor au fost purtate pe toate crestele valurilor. Literatura absurdului joacă un rol important în literatura lumii noi. Dar Mircea Eliade este receptat în America mai mult ca istoric al religiilor și universitar decât romancier. Ion Culianu, care i-a călcat pe urme în filosofie, teologie, mitologie, și istoria religiilor este prins de clipa fatală înainte de a se impune ca romancier. Petru Popescu excelează în scenarii de film pe când romanele sale, rude bune cu ale lui Petru Dumitriu, devin senzaționale mai ales prin dezvăluirile politice și relațiile autorului cu fiica dictatorului, Zoe Ceaușescu. Norman Manea, ca și Breban, face un ocol prin diasporă, însă amândoi pun mai multe cărți în rafturile bibliotecilor noastre decât celor din străinătate.
La ora actuală, literatura celor două Americi, în limba engleză și spaniolă, care a început să se reverse în toată lumea încă de pe vremea lui Edgar Allan Poe, n-ar mai avea nevoie de intervenții străine. Dar iată niște românași îndrăznesc să se situeze în prim-plan. Nu din întâmplare sau poate chiar așa sunt amândoi de la noi. Au știut unul despre altul, dar habar nu aveau că proveneau din aceeași localitate.
Au călcat pe aceste străzi cu ghiozdanul agățat de umeri, au învățat în aceste clase, au privit pe aceste ferestre, au primit aici primele note în catalog, aici au avut primele examene și tot aici și-au însăilat întâile încercări literare. Saviana și Bogdan. Bogdan Suceavă și Saviana Stănescu:
I-am cunoscut de timpuriu. Relații amicale de familie. Coleg de cancelarie cu tatăl fetei, profesor de educație fizică, mulți ani inspector școlar, unul care făcuse o adevărată pasiune din profesie. Ardea. Se consuma. Nu mai știa de altceva…
Mama, profesoară de limba și literatura română. Calmă, așezată, profundă. Și știți cum se întâmplă? „Ce-ți mai fac copii?” „Dar ai tăi?”. Saviana făcea compuneri cu totul originale. Mama lui Bogdan, profesoară și ea. Tatăl, la vremea extraordinarei sale ascensiuni. Dar nu l-a ajutat cu nimic pe fiu, în America, faptul că tatăl ajunsese general și profesor la Academia de Poliție din România.
SAVIANA, nume cu sonorități și rezonanțe neobișnuite. Am ciulit urechile când l-am auzit prima dată. Dar era și ea o fată ca altele, sute și mii. Nu bănuiam pe atunci, nici eu și nici altcineva, că va ajunge pe Broadway. Nu o știam autoare, actriță sau regizoare. De abia acum îmi dau seama că ar fi putut cu ceva noroc și așa ceva. Potențial avea din belșug.
Autoare. De literatură bună. Reportaje, eseuri, poezii, lirică, dramaturgie. Încă din țară a stârnit senzație în cercurile de scriitori tineri pe atunci, contestatari și inovatori, care voiau să izbăvească literatura de pericolul anchilozării. Premiul UNITER, un premiu internațional balcanic…
Zbor întrerupt. Zona neagră. Unii o și vedeau, probabil cum așteptau, căzând în anonimat.
Țâșnește de-o dată, când nimeni nu se aștepta, poate nici ea, în literatura americană. Chiar acolo unde jocurile păreau de mult și definitiv făcute. Unde nu te așteaptă un piedestal de statuie. Unde nu se deschid ușile cu genunchiul, cu damigenele în mâini și cu cârnațî în paporniță.
Cea mai bună piesă de teatru din anul acela din întreaga literatură americană, bineînțeles scrisă direct în limba engleză. Dramaturgie cu totul originală în țara lui O’Neill, Arthur Miller, Thornton Wilder…
„Apocalipsa gonflabilă”. Cine se aștepta la așa ceva? Dar cum e Dragoste pe sârma ghimpată? Cu Extratereștri cu abilități extraordinare, Sfaturi pentru femeile casnice și muze, Waxing West. Se impune cronicarilor de spectacole și chiar celor mai reticenți critici de dramaturgie. De fapt aceasta este cheia succesului: să scrii ceva cum n-a mai fost scris sau despre ceva care nu a mai fost vehiculat. Saviana a adus altă patimă lumii americane. Femeile ei nu sunt tipare ale „femeii mării”! Tramvaiul are alt nume de dorință. „Dincolo de zare” începe altă lume…
La ora aceasta, Saviana este căutată și jucată de multe teatre newyorkeze și din toate orașele americane. Și dincolo de granițele Statelor Unite. Mai puțin in România. Oare de ce? Nu se găsesc actori și regizori pe măsură? Suntem socotiți un public ce nu poate să priceapă așa ceva? De ce nu face pasul teatrul din Pitești, măcar așa ca o încercare? Bogdan Cioabă, regizorul atât de umblat prin lume, la curent cu tot ce este nou în domeniul teatrului și civilizației, se ferește cumva de un eșec cu piese care au avut un mare succes? Sau autoarea nu acceptă să fie jucată în orașul ei natal?
Rămâne de văzut! Și de așteptat!
(Bogdan, data viitoare…)
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii