Web Analytics
scris joi, 18.02.2021

Trupul lui Mihai Săbăilă, politicianul piteştean mort în Spania, ajunge la Piteşti

La doar 44 de ani, a decedat pe data de 10 februarie în Spania, în urma unui infarct, Mihai Petre Săbăilă. Acesta a fost unul dintre cei mai preocupați politicieni în ceea ce privește problemele diasporei.
Originar din Pitești, Mihai Petre Săbăilă trăia din 2008 în Spania, la San Sebastian, fiind extrem de activ și în ceea ce privește promovarea Argeșului și a valorilor sale în Spania. În San Sebastian se află o importantă comunitate de români, care a fost mișcată de dispariția fulgerătoare a piteșteanului. „Secretara mea m-a informat despre ce s-a întâmplat cu Mihai. Mi-a provocat o tristețe enormă. Primiți o îmbrățișare puternică și vă rog să transmiteți mesajul meu”, i-a scris primarul orașului San Sebastian, Eneko Goia Laso, lui Roberto Blanco, prietenul spaniol al piteșteanului, un politician din Țara Bascilor, foarte afectat de moartea lui Mihai și care a făcut totul ca el să aibă parte de o înmormântare în spiritul religiei și tradițiilor sale.
În primele ore de la tragedie, românii stabiliți acolo au încercat să dea de rude, astfel încât să se demareze procedurile de repatriere. Aceștia ne-au contactat pe adresa de e-mail a Jurnalului de Argeș și le-am făcut cunoscut numărul de telefon al celei mai apropiate rude. Luni, unchiul lui Mihai, adică fratele mamei sale, a semnat, în fața autorităților, pentru aducerea în țară a trupului tânărului. Acesta va ajunge la Pitești în următoarele zile, cu o mașină, urmând să fie îngropat la Cimitirul ”Sf. Gheorghe”, alături de mama lui.
Citește și Mihai Petre Săbăilă s-a întâlnit cu doi înalţi oficiali spanioli pentru a discuta problemele românilor

Trupul lui Mihai Săbăilă, politicianul piteştean mort în Spania, ajunge la Piteşti

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...