Web Analytics
scris miercuri, 10.07.2013

Evreii au pus mâna şi pe superba pădure de la Hanul Valea Ursului

# După ce-au dat lovitura în Pădurea Trivale, cu 15,5 ha cumpărate de la magnatul Nicolae Ivănescu. # Ion Ionescu (foto), fostul șef de ocol de la Cotmeana, a tras sforile pentru o halcă din pădurea care a ajuns la evrei. Pe săptămână ce trece, ies la iveală tot mai multe tranzacții imobiliare, uriașe ca valoare, care îl au în prim plan pe israelianul Leza Yosef, devenit deja în Argeș personajul principal al unor afaceri de milioane de euro cu păduri. Același israelian despre care v-am relatat și în edițiile anterioare, când am prezentat în premieră cele trei acte de vânzare-cumpărare, în valoare totală de peste 2 milioane de euro, prin care acesta a obținut de la magnatul Nicolae Ivănescu, prin intermediul firmei Orly Forest, nu mai puțin de 15,5 ha situate în inima Pădurii Trivale.

Fapt care dovedește că într-o vreme în care autoritățile bat apa în piuă că se luptă pentru anularea împroprietăririlor apreciate ca ilegale făcute în pădurea simbol a Piteștiului, samsarii imobiliari au înstrăinat deja pe ușa din dos suprafețe importante din aceasta, în urma unor combinații complexe care abia astăzi încep să apară la suprafață. Cu surprindere aveam să constatăm că israelianul Leza Yosef n-a avut ca țintă principală doar obținerea celor mai bune loturi din Pădurea Trivale, ci a pus ochii, iar apoi a și obținut în proprietate și alte păduri din județ, dintre cele mai valoroase. Aflat tot în combinație cu Valerica Stoian, misterioasa sa parteneră argeșeană de afaceri imobiliare, cu care s-a asociat într-un adevărat mărăciniș de firme tocmai pentru a-și înlesni tranzacțiile și a ocoli interdicția impusă persoanelor străine de a putea obține direct terenuri în România, Leza Yosef a reușit să-și treacă în patrimoniu și întreaga pădure situată în pitorescul decor de la Hanul Valea Ursului, din comuna Bascov, tot în urma unor tranzacții de ordinul milioanelor de euro. O comedie imobiliară de mare succes, jucată în șapte acte de vânzare-cumpărare, pe marea scenă a afacerilor forestiere regizate chiar de autoritățile silvice. Care au pus umărul din greu să pregătească terenul de care au beneficiat ulterior, ca și în Pădurea Trivale, Leza Yosef și a sa parteneră Valerica Stoian, la care s-au mai adăugat însă și alți tovarăși din Israel. 

Şapte parcele pentru 1,5 milioane euro

Cele mai multe acte de vânzare-cumpărare s-au făcut în anul 2008, într-o frumosă zi de final de martie, când Leza Yosef, împreună cu Valerica Stoian, s-au pus serios pe cumpărături de la „mall-ul” forestier din zona Hanului de la Valea Ursului. Totul în numele firmei Doral Orly Europe Group, una din multele firme înființate de cei doi, la care s-a adăugat ca acționar și un alt israelian, Victor Abulafia, în scopul achiziționării de păduri.
# Primul din cele șapte acte de vânzare-cumpărare îl are ca vânzător pe localnicul Petre Vlăsceanu, de la care Doral Orly Europe Grup a achiziționat 2.675 mp de pădure în punctul Hanul Valea Ursului, valoarea tranzacției fiind de 496.750 lei, echivalentul a 133.750 euro la valoarea cursului de atunci. Actul de vânzare-cumpărare a fost autentificat la biroul notarilor Valerica și Marin Cârstoiu.
# Al doilea act este mult mai impozant ca valoare și îi are ca vânzători pe Victor Ionuț Paraschiv, domiciliat în Bascov, de la care firma lui Leza Yosef a cumpărat alte două loturi de pădure, tot în punctul Hanul Valea Ursului, unul de 1.881 mp și altul de 9.854 mp. Valoarea contractului a fost de 2.133.170 lei, echivalentul a 586.750 euro la data respectivă, iar actul a fost încheiat tot la biroul notarilor Cârstoiu.
# Al treilea act, avându-l ca vânzător pe localnicul Lucian Vlăsceanu, este pentru suprafața de 5.324 mp, situată în aceeași zonă a Hanului Valea Ursului, pentru care Doral Orly Europe Group a plătit 966.306 lei, echivalentul a 266.200 euro (50 euro/mp). Actul a fost autentificat la același birou notarial, al soților Valerica și Marin Cârstoiu.
# Al patrulea act este pentru suprafața de 2.675 mp de pădure la Hanul Valea Ursului, vândută israelienilor de către Ion Vlăsceanu, tot din Bascov, contra sumei de 485.513 lei, echivalentul a 133.750 euro. Actul fiind parafat tot la biroul notarial Valerica și Marin Cârstoiu.
# Al cincilea act, avându-i ca vânzători pe soții Ionela și Marin Dincă, din Bascov, vizează suprafața de 1.598 mp de pădure la Hanul Valea Ursului, pentru care Doral Orly Europe Grup a plătit 290.037 lei, adică 79.900 euro. Tranzacția s-a încheiat tot la biroul notarilor Cârstoiu.
# Al șaselea act de vânzare-cumpărare diferă de toate celelalte de mai sus, în sensul că a fost vorba de o tranzacție făcută strict între firme având ca asociați cetățeni israelieni, plus același numitor comun printre aceștia: Valerica Stoian, femeia paravan implicată în toate societățile prin care s-au derulat afacerile. Conform actului, firma Paradise Lake, în care Valerica Stoian figurează ca reprezentant, a vândut în părți egale 10.142 mp pădure la Hanul Valea Ursului, altor două societăți cu acționari israelieni: Doral Orly Europe Group, beneficiara tranzacțiilor de care am vorbit mai sus și Pit Land Properties, o firmă în care Valerica Stoian îl are ca partener pe israelianul Lavi-Bleiweiss Dov. Valoarea totală a contractului este de 1.062.983 lei, echivalentul a 253.550 euro. În document se spune că pădurea fusese dobândită anterior de firma Pit Land Properties, tot prin cumpărare, de la soții Niculina și Stoian Niță, probabil tot niște localnici din Bascov. De această dată, tranzacția pentru cei 10.142 mp dintre cele trei firme de israelieni a fost autentificată la un birou notarial din București, condus de Irinel Daniela Roșca.
# În fine, al șaptelea act îl are ca vânzătoare pe o anume Mariana Cocoșilă din Pitești, de la care societatea Pit Land Properties, reprezentată de Valerica Stoian și Lavi-Bleiweiss Dov, a cumpărat alți 10.000 mp de pădure, situată în satul Valea Ursului din Bascov, contra sumei de 55.000 euro. Tranzacția a fost încheiată la biroul unui notar din Bascov, Elena Daniela Constantinescu.

Fostul șef de ocol de la Cotmeana, Ion Ionescu, a tras sforile pentru pădurea din Valea Ursului

Trăgând linie și adunând, rezultă un total consistent, atât în ce privește suprafețele cumpărate de firmele de israelieni, cât și sumele rulate. 44.149 mp de pădure situată în excelenta zonă de la Hanul Valea Ursului au adunat în total israelienii, având-o ca vârf de lance, ca și în Pădurea Trivale, pe Valerica Stoian, o misterioasă femeie din Budeasa ajunsă, iată, să intermedieze, în numele evreilor, afaceri cu păduri din  Argeș de milioane de euro. Totalul sumelor plătite de aceștia pentru suprafețele din Valea Ursului se ridică la nu mai puțin decât 1.508.900 euro. Care se adaugă le cele peste 2 milioane de euro pe care același Leza Yosef și tovarășii săi i le plătiseră magnatului Nicolae Ivănescu pentru cele 15,5 ha cumpărate în Pădurea Trivale. De altfel, la fel ca împroprietăririle făcute ca-n codru în pădurea simbol a Piteștiului, și pădurea din Bascov care a ajuns tot pe mâna israelienilor are un istoric aparte, greu încercat în combinații oneroase. La originea împroprietăririlor făcute către moștenitorii foștilor proprietari în zona Hanului Valea Ursului se află fostul șef al Ocolului Silvic Cotmeana (pe raza căruia se află și pădurile din Bascov), Ion Ionescu, un silvicultor foarte bogat și influent, sprijinit și atunci, când s-au făcut ingineriile, dar și astăzi, de liberali. Ionescu a avut un interes direct în toată afacerea, în baza unei simple adeverințe, semnate de fostul primar din Băbana, Marin Popescu, prin care se atesta că un anume Alexandru Anghel, prezentat ca rudă apropiată a lui Ionescu, ar avea drept să primească două hectare de pădure, dar în Băbana, nicidecum la Valea Ursului. Profitând de faptul că reprezentanții familiei Vlăsceanu din Bascov aveau de luat multă pădure în localitate, șeful ocolului din Cotmeana a lipit și rubedenia sa în tot procesul de retrocedare, astfel că Vlăscenii au putut primi proprietatea revendicată, de patru hectare, doar după ce i s-au repartizat, alături, două hectare și lui Alexandru Anghel, protejatul lui Ion Ionescu. Așa s-a scris istoria frumoasei păduri din zona Hanului Valea Ursului, din care familia Vlăsceanu și-a vândut partea, așa cum am văzut, către israelieni, în vreme ce Ion Ionescu a făcut jocurile prin ruda sa pentru alte două hectare, evaluate la acea vreme la cel puțin 500.000 euro. Iată ce declara la acea vreme primarul din Bascov, Gheorghe Stancu, privitor la împroprietăririle făcute la Hanul Valea Ursului, inclusiv cea ghidonată în folos personal de șeful de ocol Ionescu: „Sincer să fiu, şi eu am rămas puţin surprins când mi s-a arătat adeverinţa de la Băbana, pe care o semnase fostul primar Popescu. Bazându-se pe faptul că legea oferă posibilitatea să se dea pădure într-o altă localitate, care face parte din acelaşi ocol silvic, s-au obţinut cele două hectare la Valea Ursului. Cu aprobarea Ocolului Silvic Cotmeana şi trecute prin comisia judeţeană de fond funciar. Într-un fel, eu m-am bucurat că am putut astfel să-i rezolv şi pe moştenitorii lui Vlăsceanu, care aveau de luat pădure în zona respectivă. Ei au luat patru hectare, iar Ionescu două. Singurul lucru care m-a deranjat puţin a fost faptul că, într-un fel, s-a creat o legătură între cele două probleme, ceva de genul că îi rezolvăm pe moştenitorii lui Vlăsceanu, dar rezolvăm şi treaba cealaltă. Una peste alta, prea multe n-am ce să vă spun. Există toate documentaţiile legale, iar eu am executat ce s-a decis la ocol şi la comisie”.

Suspendat din funcție de Davidescu, Ion Ionescu a fost uns șef de ocol la Costești

Se părea la un moment dat că fostul șef al Ocolului Silvic Cotmeana, Ion Ionescu, va plăti pentru toate aceste combinații dubioase făcute cu frumoasa pădure de la Hanul Valea Ursului. Venit șef al Direcției Silvice în anul 2009, iar apoi prefect al județului, Gogu Davidescu l-a suspendat imediat din funcție pe Ionescu, tocmai pentru aceste nereguli, consemnate pe larg și cu ocazia controalelor făcute de la minister și regia Romsilva. Mai mult, la acea dată s-a întocmit pe numele lui Ionescu și o stufoasă sesizare penală, părând că acestuia i se va înfunda definitiv. Ți-ai găsit! La scurtă vreme, Ion Ionescu a revenit ca inginer la Ocolul Cotmeana, iertat de păcate, din câte se spune, chiar de fostul secretar de stat PDL de la Păduri, Cristian Apostol, fost coleg de facultate cu Ionescu. Va să zică, PDL-ul lui Gogu a vrut să-i facă felul, dar tot PDL-ul, prin Apostol, i-a albit apoi mapa profesională, semn că la păduri nimic nu se pierde, totul se transformă, mai ales când e vorba de păduri frumoase și trocuri bănoase. Dar să vă mai spunem una bună? Ce credeți că face acum Ion Ionescu, marele scamator silvic din Cotmeana? Foaaarte bine! A fost recuperat și de noua putere USL, dovadă că a fost numit de către noua echipă de conducere a DS-Argeș, Chiriloiu-Jinga, tot în minunatul post de șef de ocol. Nu la Cotmeana, ce e drept, ci la Costești. Unde cică se simte excelent, fără nici cea mai mică durere de cap.
Material realizat de Alina Crângeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită