# Arhiepiscopul mai crede că, dacă Prințul Nicolae își va cere iertare, el va fi reprimit în familia regală # ÎPS Calinic i-a făcut un scurt portret Mariei Alexandra, strănepoata regelui Mihai, a cărei slujbă de botez a oficiat-o sâmbăta trecută # Înalt Preasfinția Sa a admis și că Principele Nicolae ar putea fi acel fiu pe care el nu l-a putut avea niciodată
În week-end-ul trecut, prințul Nicolae și principesa Alina și-au botezat copilul, o fetiță superbă, la Catedrala arhiepiscopală din Curtea de Argeș. Iar cel care a oficiat botezul, la insistențele tinerilor părinți, a fost șeful bisericii argeșene și muscelene, Înalt Preasfințitul Calinic. Ceremonia a fost transmisă live, întocmai ca un eveniment de grad zero care generează audiență, pe contul de facebook al Arhiepiscopiei. Semn că eparhia noastră, cel puțin la capitolul comunicare, digitalizare și promovare, e una de mileniul trei. Duminică seara, a doua zi după botez, l-am descusut pe whatsapp pe Înalt Preasfințitul Calinic despre culisele botezului, atunci când s-au mai liniștit lucrurile. Apoi i-am cerut permisiunea să transform într-un interviu dialogul nostru și a fost de acord. Vă asigur că merită să-l citiți, fiindcă arhiepiscopul a spus lucruri curajoase și adevărate despre tinerii părinți, Nicolae și Alina, precum și despre relația lor actuală și viitoare cu Casa Regală a României, lucruri care nu s-au mai rostit până acum.
„Fetița este extrem de vioaie, de aceea Prințul Nicolae a numit-o: ”Micul Dac!”
# Bună seara, superbă poza cu dvs., împreună cu cei doi tineri părinți! Icoana e cadoul dvs. pentru ei? Ce reprezintă?
– Este o icoană pe sticlă cu Maica Domnului, mai ales că prunca se cheamă MARIA ALEXANDRA!
# Icoana are un autor? De unde ați procurat-o?
– E făcută de un zugrav, fără să semneze, din evlavie. Aşa era pe vremuri.
# Cum e pruncul? Îi puteți face un scurt portret? Și apelez aici la calităţile dvs. de duhovnic, scriitor, psiholog…
– E prima oară când mi se solicită să fac portretul unui înger. Aveţi umor!
Fetița este extrem de vioaie, de aceea Prințul Nicolae a numit-o ”Micul Dac!” Are agerime și sănătate, fiind născută fără intervenții chirurgicale.
# Seamănă cu străbunicul Mihai? Sau cu străbunica Ana?
– Este o fetiță reușită și seamănă cu Prințul Nicolae, nepotul Regelui Mihai I. Așa spun cei mai pricepuți la fizionomie, dar seamănă și cu mama ei, Principesa Alina Maria. De la Regina Ana are, în schimb, agerimea şi, cred, și anumite trăsături fizice!
# Ce v-au spus tinerii părinţi? Mai fac și alți copii? Poate chiar și un băiat?
– Desigur! Și băieți! E doar începutul. Regina Maria a avut șase prunci! Principesa Ileana, fiica Reginei Maria, a avut tot șase prunci! Am înţeles că nici perechea princiară nu se va lăsa mai prejos!
„Am săvârșit cununia și botezul pentru prețuirea pe care i-o port Regelui Mihai”
# Cum s-a născut ideea, altfel foarte inspirată, ca Înalt Preasfinția Voastră să fiți naș de botez?
– Dacă am făcut cununia religioasă, era potrivit ca să continuăm în același spirit ortodox și românesc!
# Atunci cum s-a născut ideea ca dvs. să le fiți naș de cununie?
– Am săvârșit Sfintele Taine, ale Cununiei şi Botezului, la dorința lor. Cu aprobarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Sinaia, am săvârșit Slujba Cununiei, ca arhiereu slujitor și nu ca naș! Asemenea și în privința Botezului!
Am făcut aceasta pentru prețuirea purtată Regelui Mihai I. Dar și pentru a se bucura și Prințul Nicolae de omenia românească și considerația pe care el însuși o poartă atât României, cât și Bisericii strămoșești.
# Dată fiind apropierea dvs, providențială, i-aș zice eu, de cuplul princiar și în special de Prințul Nicolae, este exagerat dacă afirm că Prințul Nicolae este fiul pe care nu l-ați putut avea niciodată?
– Sunteți culmea! Poate fi și asta, dacă vă bucură această ipostază.
L-am simțit de când l-am văzut că este un român de demult, plin de umor, pe alocurea chiar şugubăț și lipit cu sufletul de neamul românesc!
# Mă bucură ipostaza și cred că nu doar pe mine! Și asta se datorează în primul rând determinării dvs., întrutotul lăudabile și creștinești, de a recupera și reda spațiului public și spiritual românesc pe singurul urmaș, parte bărbătească, al marelui rege Mihai.
– Este adevărat! Vă mulţumesc că vedeți în viitor!
Citește și Prinţul Nicolae a participat la concertul regal caritabil de la parohia Frătici-Vârseşti
Citește și Fostul principe Nicolae, baie de mulțime la Curtea de Argeș
Citește și Exclusiv. Ce spune ÎPS Calinic despre viitoarea nuntă a fostului principe Nicolae
„Trebuie respectată dorința Regelui Mihai…”
# Şi mai cred că, dacă Prinţul Nicolae n-ar fi fost încurajat și ținut aproape de biserică și de neam, s-ar fi pierdut în pribegie. Iar Regele Mihai ar fi fost foarte trist, acolo unde se află acum
– Întrutotul adevărat!
# Simțiți că v-ați atras inamiciții sau anumite răceli din partea Custodelui Coroanei, Principesa Margareta, și din partea Principelui Radu Duda pentru apropierea și sprijinul dat Principelui Nicolae?
– Mi s-a reproşat că sunt antidinastic! Din punctul lor de vedere. Însă eu am dorit să se respecte Constituția și cutuma! Doar atât!
# Și nu ați resimțit-o ca pe o nedreptate? Dimpotrivă, prin gestul dvs., mulți ar putea crede că ați întărit dinastia recuperându-l pe rebelul Nicolae.
– Tocmai asta am dorit! Să se repare o inadvertență apărută în timp, după ce Regele Mihai, pe drept, l-a desemnat succesor! Trebuie respectată dorința Regelui Mihai, care a aşteptat ca nepotul regal să crească tocmai ca să-l poată orândui ca urmaș.
„Cred în reconciliere. (…) Timpul va tămădui și această problemă”
# Credeţi totuși într-o reconciliere? În ce orizont de timp o vedeţi posibilă și cine și la ce anume ar trebuie sa renunțe ca ea să fie posibilă?
– Cred în reconciliere. În familiile regale a fost obiceiul ca, din diferite motive, anumiți membri să fie înlăturați o vreme, ca să se “pocăiască”, pentru ca apoi să fie reintegrați. Așa se poate și cu Prințul Nicolae, mai ales că s-au creat anumite precedente, la noi și în lume. Totul depinde de Majestatea Sa Margareta, care este de o bunătate regală, de Prințul Radu și familia regală, în integritatea ei! Timpul va tămădui și această problemă.
”Cine-și alungă fiul din casă, chiar dacă mai face anumite greșeli?”
# Credeți că Principele Nicolae ar putea face un pas istoric în reconciliere, cerându-și iertare Principesei Margareta? L-ați putea convinge în acest sens? N-ar fi și un șah abil dat celor care îl vor neapărat pe Nicolae în afara structurii dinastice?
– Cred că numai un pas sincer, făcut de Prințul Nicolae spre o adevărată solicitare pentru iertare, dacă este cazul, ar primi bunăvoința și reintegrarea în familia regală. Din capul locului, spun unii, Prințul Nicolae putea rămâne în familia regală, cu drepturi depline, cu singura excludere de a fi moștenitor la tron. El a fost pedepsit dublu: anularea dreptului de moștenitor al tronului şi, mai mult, excluderea din sânul familiei regale, ceea ce este considerată o nedreptate. Cine-și alungă fiul din casă, chiar dacă mai face anumite greșeli? Nu au ajuns cei 70 de ani de înstrăinare a Regelui Mihai și a familiei sale? Cred că se va medita la aceste aspecte socio-umane şi regale!
# Da, e foarte adevărat ce spuneți! Costumele populare în care sunt îmbrăcați Nicolae și Alina din ce zonă a țării sunt?
– Costumele sunt argeșene, muscelene și din alte zone ale României. Sunt fascinați de frumusețea și trăinicia lor de sute de ani.
Patriarhul Daniel încurajează demersurile ÎPS Calinic
# Mulţumesc pentru răspunsuri, disponibilitate și sinceritate, Înalt Preasfințite. Cred că va ieși, dacă îmi dați permisiunea să public dialogul nostru de pe whatsapp, un interviu antologic. Mulțumesc, de asemenea, și pentru superbele fotografii cu pruncul.
– Puteți publica dialogul nostru, cu buna nădejde că va veni vremea când, cu binecuvântarea lui Dumnezeu și rugăciunile Regelui Mihai, un mare român și un ortodox practicant, și spun asta din proprie convingere, ca toate cele stricate, în diferite vremuri, să se tămăduiască!
# O ultimă întrebare. Cum privește Preafericitul Patriarh Daniel această lucrare misionară a dvs. pe linia recuperării Prințului Nicolae, precum și pe linia medierii și reintegrării sale în familia regală?
– Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat mereu speranța că toate cele neașezate pe făgașul lor, cu ajutorul Domnului Dumnezeu, se vor reașeza, din respect mai ales pentru Regele Mihai 1 al României!
Un articol bun !
Nicolae rămâne nepot de Rege , fără onoruri și titluri. Este minunat un aspect, după acel decret dat de Casa Regală a României, toți din familie nu au mai avut nici măcar o pată de imagine până astăzi. Mai putin domnul Lambrino care a fost condamnat la închisoare.
Il simpatizez pe Nicolae ptr implicarea activă în România. Apreciez și restul familiei lui, deasemenea.
Titlurile, funcțiile, gradele și viața, sunt trecătoare. Poate acest nepot nu o să facă ce au reușit înaintașii lui, însă poate rămâne acesta care este acum in gândire și este onorabil.
Departamentul comunicare si divortatul vlasceanu, care produce pentru amanta. Nu e in stare sa scrie corect. Cat ai primit pentru periere Gabriel Grigore? Faptul ca nu sunteti constanti, duce la lipsa acuta prin care nu vindeti ziare.
Regi, regine, printi, printese … frumoase povesti . Cum, pe de alta parte, Einstein spunea: ” Povesti de mult bun simt, dar prea copilaresti „.