Pentru sezonul 2021, clubul FC Argeș organizează concurs de proiecte în vederea selectării viitorului tricou de joc pe care echipa alb-violetă îl va purta în sezonul 2021. Sunt invitați să participe toți suporterii alb-violeți care au aptitudini de grafică și design.
Perioada de depunere a proiectelor este 20 ianuarie 2021 – 20 februarie 2021. Perioada de votare a proiectelor 25 februarie 2021 – 10 martie 2021.
Machetele vor fi trimise în format editabil la adresa concurs@argesfc.ro.
După expirarea termenului de depunere a proiectelor, cele mai bune creații vor fi supuse votului publicului, urmând ca designul clasat pe locul 1 să devină tricoul oficial al clubului pentru sezonul 2021.
Reguli privind grafica:
Culoarea predominantă a tricoului alb cu inserții violet
Desene grafice obligatorii:
Stema clubului (pe piept și în partea stângă)
Chipul lui Nicolae Dobrin
Tricolorul României
Citește și Situația epidemiologică din județul Argeș-Covid-19
De asemenea, se impun câteva reguli particulare pentru ca acest tricou să fie în conformitate cu regulamentul jocului de fotbal:
Mâneca stângă trebuie lăsată liberă
Spatele tricoului în zona de imprimare a numărului trebuie să fie monocolor
Nu trebuie să apară în grafică alte modele întâlnite la diferiți producători de echipamente sportive
Nu se pot folosi simboluri de genul: trei dungi paralele, virgula alungită, panteră, pumă sau alte simboluri cu trimitere la brand-uri de echipamente sportive
NU SE POT FOLOSI SIMBOLURI GRAFICE PROTEJATE PRIN DREPTURI DE AUTOR SAU GRAFICE COPIATE DE PE DIFERITE SITE-URI, GRAFICE TIP PINTEREST
– Fiecare proiect trebuie însoțit de o explicație a simbolismului
Câștigătorul va fi primul posesor al tricoului oficial și va avea misiunea de a prezenta produsul la începutul sezonului!
0 Comentarii