A fost nevoie de intervenția pompierilor dar și a unei ambulanțe SMURD în această seară la Ștefănești Sat, acolo unde flăcările amenințau să mistuie o casă. La momentul izbucnirii incendiului în interior se afla o fată de 12 ani, aceasta a auzit zvomot venind de la acoperiș și când a ieșit afară a observat că luase foc acoperișul casei. Flăcările s au răspândit cu repeziciune la aproximativ 50 mp de acoperiș și la o anexă gospodărească de circa 10 mp.
Vecinii au anunțat forțele de intervenție cu privire la situația de urgență, iar pompierii au început deplasarea spre locul indicat. Salvatorii au reușit să stingă flăcările înainte ca acestea să cuprindă întreaga construcție.
Când a ajuns acasă, mama fetiței a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale de la paramedicii SMURD, iar ulterior a refuzat transportul la spital.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este coșul de fum defect.

Argeș: Un copil de 13 ani a murit după ce a intrat cu ATV-ul într-un copac
Un accident tragic a avut loc, luni seară, în comuna Cocu. Un copil în vârstă de 13 ani a murit,...
0 Comentarii