Web Analytics
scris luni, 21.12.2020

Camera Deputaţilor şi Senatul, convocate luni în noua formulă rezultată în urma alegerilor parlamentare

Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc luni, începând cu ora 12.00, ca urmare a decretului de convocare emis de preşedintele României după alegerile parlamentare din 6 decembrie. În prima zi de lucru a noilor senatori şi deputaţi vor fi formate comisiile de validare a mandatelor, vor fi validate mandatele, iar parlamentarii vor depune jurământul.

Camera Deputaţilor şi Senatul, convocate luni în noua formulă rezultată în urma alegerilor parlamentare

CITEȘTE ȘI…Legea inițiată de deputatul „Mitralieră” care îi scapă pe evazioniști de închisoare – adoptată de Camera Deputaților în ultima zi a legislaturii

Procedurile sunt similare la cele două Camere, diferenţe fiind înregistrate în ceea ce priveşte numărul membrilor comisiilor de validare şi procentul mandatelor care trebuie validate pentru a se considera legal constituită o cameră. La Camera Deputaţilor, acesta este de două treimi, iar la Senat de trei pătrimi. În ambele cazuri, pentru ca un mandsat să fie validat, este necesară depunerea jurământului.

Potrivit actualului preşedinte al Camerei Marcel Ciolacu, ar putea fi înregistrate mai multe absenţe după ce în grupul minorităţilor naţionale a fost înregistrat un caz de COVID-19.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Sunt interesat de o colaborare cu site-ul jurnaldearges, reprezint o agentie de publicitate. Va rog sa ma contactati pe adresa de mail pentru mai multe detalii.

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

PSD Argeş n-a prins nimic la ofertă

Eclipsă totală în PSD Argeș. De lună, de soare, de vizibilitate. Deși Sorin Grindeanu a dat drumul la robinetul cu funcții și a umplut cada cu 20 de...

Din ediția tipărită