Web Analytics
scris joi, 06.01.2011

Revelion prezidenţial, la President

Ca în fiecare an, familia Tolea şi-a respectat blazonul şi a organizat la complexul hotelier de 4 stele President, din Scorniceşti, una dintre cele mai exclusiviste petreceri de Revelion din sudul României. Invitaţi din Argeş, Olt, Bucureşti, Craiova, dar şi din Germania au petrecut noaptea trecerii în 2011 într-o atmosferă pozitivă şi cu totul specială. Deşi la Piteşti, oraşul de reşedinţă al gazdelor, nu a fost un strop de zăpadă, la Scorniceşti, complexul President arăta aproape ireal: impecabil luminat şi nins ca un pom de Crăciun. La miezul nopţii, când familia Tolea i-a poftit pe invitaţi pe terasă, să ciocnească un pahar pe şampanie şi să privească focul de artificii, atmosfera părea decupată din basmele populate din belşug cu  magie şi zăpadă, ale fraţilor Grimm. Tabloul general a fost unul de “întâmplare” impecabil pusă în scenă, asta şi pentru că omul de afaceri Florin Tolea este cunoscut ca un perfecţionist în tot ceea ce face, fie că e vorba de business fie de petreceri unde oamenii dragi sufletului său trebuie să se simtă memorabil. Compoziţia invitaţilor a fost diversă, iar meniul  sofisticat, dar foarte bine dozat, de la preparate specifice bucătăriei italiene, franţuzeşti şi nemţeşti, până la cele româneşti tradiţionale. Parlamentari, primari, bancheri, finanţişti, personalităţi din justiţie şi poliţie, ziarişti, oameni de afaceri, dar şi foarte, foarte mult tineret, toţi au încercat să pună cât mai repede între paranteze un an dificil şi decimat de criză, cum a fost 2010, ca să poată trece cu speranţă în noul an, 2011. Şi, judecând după atmosferă, meniu şi muzica oferită de gazde, au şi reuşit. Apropo de muzică, taraful Buştean şi cei doi interpreţi cu ştaif, ca Mariana Ionescu Căpitănescu şi Constantin Enceanu, au fixat invitaţii de ringul de dans. Abia au mai prididit cei doi foarte cunoscuţi cântăreţi, între sârbe, hore şi şedinţe foto cu invitaţii. A fost destul de tuşant să constaţi că tinerii prezenţi la President, deşi orăşeni, iar unii dintre ei cu serviciu în companii multinaţionale, nu şi-au uitat tradiţiile şi au jucat sârba de crăpau podelele. Judecând după atmosfera specială a Revelionului organizat la President, putem spune, fără să greşim, că familia Tolea a oferit prietenilor o memorabilă seară românească, la standarde elveţiene. Şi, ca să nu creadă nimeni că exagerăm, iată şi meniul servit, pe ore şi sortimente, la Revelionul de la President.

Meniul care a sfidat criza

Ora 21.00
1. Gustare rece
– Creveţi gigant pe pat de lămâie cu sos de fructe de mare
– Pară Williams umplută cu salată de crudităţi
– Somon fume pe kiwi + capere
– Mozzarela caprice + mentă
– Prosciuto melon
– Roşie chery cu brânză nobilă
– Aspic
– Piept de raţă în foietaj
– Salată verde
– Castravete nufăr
– Frigărui de măsline
2. Platou tradiţional
-Tobă, şorici, lebăr
-Şunculiţă ţărănească
-Ceapă roşie
3. Ora 22.00
Vaul au vent cu fructe exotice în sos de coniac
4.  Ora 23.00
Somon imperial pe pat de portocale
– Cotlet de Novac
– Orez cu ciuperci
– Brocolli
5. Ora 23.30
– Sorbeto de lămâie
6. Ora 00.00
– Şampanie, foc de artificii
7. 01.00
– Piept de curcan cu varză
8. Ora 02.30
Friptură – muşchi de porc la grătar
– frigărui de pui surpriză
– cartofi copţi
– salată rustică
9. Cafea la discreţie
10. Ora 03.30
Tort President
11. Ora 05.00
Ciorbă de potroace
12. Fructe
– mere, banane, clementine, portocale, struguri, pere
13. Băuturi
– whisky, palincă, martini, campari, orange, gin tonic, vin alb, vin roşu, apă plată, apă minerală, coca cola, fanta
(C.S.)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită