Web Analytics
scris joi, 12.11.2020

ADRIAN MIUŢESCU: „GUVERNUL A LUAT MĂSURI ATÂT ÎN SPRIJINUL MICULUI COMERCIANT DIN PIEŢE, CÂT ŞI PENTRU SĂNĂTATEA POPULAŢIEI”

Principala grijă a guvernului este sănătatea populației. Noul tip de coronavirus este, la această oră, principala amenințare la adresa oamenilor, motiv pentru care unele măsuri de prevenție se impun.
Printre aceste măsuri de prevenție se numără și limitarea aglomerărilor în piețe, locuri în care se știe că oamenii vin în număr mare. S-a decis limitarea accesului și nu închiderea totală a piețelor, dat fiind că guvernul mai are o prioritate: încurajarea producătorilor să-și desfacă și să-și comercializeze, în continuare, produsele. S-a încercat, astfel, atât mulțumirea producătorului, a micului comerciant, cât și a clientului.

ADRIAN MIUŢESCU: „GUVERNUL A LUAT MĂSURI ATÂT ÎN SPRIJINUL MICULUI COMERCIANT DIN PIEŢE, CÂT ŞI PENTRU SĂNĂTATEA POPULAŢIEI”

Citește și Adrian Miuţescu: „Contează dezvoltarea locală şi administraţia de calitate! Lumea nu mai caută politicieni care doar vorbesc!”

Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu a declarat:
”Aceste decizii pe care guvernul le socotește adecvate pentru cumpărători și pentru producători au fost luate la nivelul prefecturilor și al direcțiilor deconcentrate care au în responsabilitate sănătatea publică, în urma unor evaluări foarte clare, menite să țină în echilibru comerțul și sănătatea populației. Nu putem nici să lăsăm necontrolată răspândirea virusului, pentru că un astfel de lucru are consecințe dramatice, după cum nu ne permitem nici să afectăm, prin măsuri radicale, micul comerț, fiindcă sunt foarte mulți mici producători în România care trăiesc din această activitate. Am luat măsuri gândite pentru toată lumea.
Vreau să mai spun că ținem îndeaproape legătura cu instituțiile deconcentrate responsabile, cu prefectul și, desigur, cu primarii din localități care sunt interesați ca lucrurile să decurgă bine”.
Mulțumim, pe această cale, instituțiilor implicate cu responsabilitate într-o problemă atât de delicată cum este păstrarea sănătății tuturor românilor și derularea activităților curente, singura care ne poate ține la distanță de o nedorită criză economică”.

Realizat de Asociaţia Jurnalul de Argeş la comanda PNL Argeş, CMF: 11200025

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită